In pofida afirmatiilor aparute in ultimele zile in presa romana, piata energiei din Bulgaria ii permite acestui stat sa exporte energie electrica si in Romania, titreaza, in editia sa de astazi, cotidianul bulgar -Pari-. -Compania Nationala Bulgara de Electricitate (NEK) a primit o cerere de import de energie electrica din partea Romaniei-, a declarat pentru -Pari- inginerul sef al NEK, Mitio Hristozorov. NEK se asteapta ca in urmatoarele luni sa primeasca asemenea cereri si din partea Serbiei si Muntenegrului, a completat acesta. -In viitorul apropiat nu exista pericolul ca Romania sa inlature Bulgaria din pozitia de lider al exporturilor de electricitate in Balcani-, a declarat inginerul sef al NEK, Hristozorov.
Bulgaria a exportat, in 2001, sapte miliarde de KWh, in timp ce Romania a exportat numai un miliard de KWh, acesti parametri pastrandu-se si pentru 2002. Conform afirmatiilor inginerului sef al NEK, o importanta deosebita o are stabilitatea sistemului energetic al Bulgariei, fapt ce garanteaza continuitatea si calitatea energiei furnizate. In acest moment, Bulgaria exporta energie electrica in Grecia, Macedonia si Albania. Bulgaria a semnat cu Turcia un contract de export al energiei electrice pe termen lung, iar acum se discuta posibilitatile de export in Kosovo.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















