
Bursa a crescut, ieri, cu 7,95% și a recuperat o mică parte din pierderea severă, de 26,86%, înregistrată în săptămâna anterioară, iar acțiunile celor cinci SIF-uri au urcat cu 10,9%, după ce în ultimele cinci ședințe s-au prăbușit cu 44,75%. Bursa a deschis ziua în creștere cu 7,23% și, în numai jumătate de oră, indicele general a urcat la punctul maxim al zilei, respectiv cu 8,7% peste referință, însă pe volume reduse de tranzacționare. De la acest moment, odată cu apariția mai multor vânzători în piață, prețurile au început să scadă ușor, iar cu puțin înainte de ora 15:00 a atins minimul zilei, când, pentru scurt timp, cotațiile s-au plasat cu numai 2,6% peste referință.
Primele zece acțiuni în funcție de lichiditate au încheiat ședința cu un plus de 8,49%, după ce imediat după deschidere cotațiile au urcat cu 9,4%, la cel mai mare nivel al ședinței.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















