Home Economic-Financiar Bursa de Valori – la limita de avarie

Bursa de Valori – la limita de avarie

DISTRIBUIŢI

A sosit ziua de care se temeau cel mai mult, in ultima perioada, jucatorii de pe piata de capital, cea cu scaderi aproape de limita de avarie. Ieri, indicii bursieri s-au depreciat cu peste 11%, cele mai importante companii inregistrand scaderi de peste 13%. Preturile actiunilor au ajuns, astfel, la nivelul celor din 23 decembrie 2004. Brokerii nu au o explicatie clara privind aceste scaderi drastice, punand situatia pe seama -balbaielilor politice si guvernamentale-. -Daca nu vom incheia macar unul dintre acordurile prevazute a se finaliza luna viitoare, cel cu FMI si cel de aderare la UE, Bursa va merge in declin-, declara directorul executiv al societatii de brokeraj Confident Invest, Nicolae Ghergus.

Brokerul de la Confident Invest afirma ca -in 1997 au mai avut loc corectii negative de o asemenea amploare, pe fondul incertitudinii politice-. Dupa opt ani, jucatorii se gasesc in situatia de a vedea cum actiunile celor mai bine cotate societati la Bursa scad cu 13-14%. Cursul titlurilor celui mai tranzactionat emitent, Banca Transilvania (TLV), s-a depreciat, in sedinta de ieri, cu 13%, inchizand la 12.000 lei/actiune. A fost transferat un volum de opt milioane de actiuni (TLV), cu un rulaj de 102,9 miliarde de lei. Cu toate ca a avut cea mai mare lichiditate, fiind tranzactionate 38 milioane de actiuni, cu o valoare totala de 33,4 miliarde de lei, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au scazut cu 12,2%, ajungand la 812 lei/actiune. Pe piata SIF-urilor, cea mai mare depreciere au inregistrat-o actiunile SIF 5 Oltenia, cu 13%, cursul fiind de 10.600 lei/actiune. SIF 3 Transilvania a inchis sedinta cu cea mai mica scadere, de 9%, adica 11.900 lei/actiune. Nici Petrom n-a facut fata tendintei generale, astfel ca titlurile SNP s-au depreciat cu 11,3%, cursul fiind de 3.060 lei/actiune. Alte societati insa, precum Oltchim (OLT), au avut o zi si mai grea, pretul actiunilor scazand cu peste 14%. Titlurile OLT, de exemplu, au pierdut 14,5%, astfel ca au revenit la nivelul de 2.820 lei/actiune. Un singur emitent a reusit sa faca fata valului masiv de scaderi, si anume Vel Pitar, ale carui actiuni au ramas la pretul de 14.200 lei/actiune.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.