Primul contract futures, avand ca activ suport indicele BET, ar putea fi tranzactionat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) cel mai tarziu in ultimul trimestru al acestui an, a declarat, ieri, in cadrul Targului Bursier, directorul BVB, Stere Farmache (foto). Potrivit lui Farmache, produsul financiar se va tranzactiona pe o arena tehnica integrata, care va include atat piata spot, cat si piata futures, avand avantajul ca brokerii vor putea utiliza acelasi cont pentru acelasi client, in cazul unor tranzactii pe ambele piete. -Pentru a aduce in 2006 piata derivatelor la BVB, dispunem de doua solutii: dezvoltarea de catre Bursa din Bucuresti a unui sistem propriu de tranzactionare (platforma tehnica Arena) si fuziunea cu Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS), ce ar presupune o platforma tehnica comuna-, a explicat directorul BVB. BET Index Futures (cu simbol de contract BET06 MAR, BET06JUN, BET06SEP, BET06DEC, in functie de luna de scadenta) va avea ca pret zilnic de decontare pretul mediu al contractelor futures ponderat cu volumul aferent ultimei jumatati de ora din sedinta curenta de tranzactionare. Chiar si in contextul in care Bursa din Bucuresti face deja progrese in ceea ce priveste introducerea derivatelor in ringul bursier, fuziunea cu piata la termen nu este lasata deoparte: -Nu renuntam la fuziunea cu Sibiul. Acest subiect se afla pe ordinea de zi a Adunarii generale a actionarilor BVB, care se va intruni la data de 27 aprilie, urmand ca la data de 4 mai sa se intruneasca AGA la Bursa din Sibiu-, a precizat Stere Farmache.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















