Prima sedinta bursiera a saptamanii nu a adus o redresare a cotatiilor principalilor emitenti la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Actiunile au pierdut, in medie, 1,10% fata de sesiunea precedenta, indicele BET, care masoara evolutia celor mai lichide societati listate, s-a depreciat cu 1,80%, iar titlurile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) au scazut cu 1,71%. In sectorul financiar, cea mai mare depreciere, cu 2,70%, a fost resimtita de SIF 1 Banat-Crisana, ultimul pret de tranzactionare fiind de 1,8000 RON/actiune. Titlurile SIF 2 Moldova au scazut cu 2,12%, pana la 1,8500 RON/actiune, iar cele ale SIF 5 Oltenia – cu 1,83%, pana la 2,1500 RON/actiune. SIF 5 a fost si cel mai tranzactionat emitent la aceasta categorie, cu un rulaj de 6,67 milioane RON. In sectorul bancar, atat actiunile Bancii Transilvania, cat si cele ale BRD Groupe Societe Generale au incheiat sedinta fara variatie de pret, la cursul de 1,1300 RON/actiune, respectiv – la 12,9000 RON/actiune. Cu titlurile TLV au fost perfectate tranzactii in valoare totala de 8,46 milioane RON. Companiile petroliere au continuat sa fie -lideri- in privinta scaderilor. Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta si-au continuat si ieri deprecierea, pana la finalul sesiunii bursiere pierzand peste 5 puncte procentuale. Ultimul pret de tranzactionare pentru actiunile RRC a fost de 0,1120 RON. Rompetrol s-a impus, totodata, si drept cel mai lichid emitent, cu schimburi totale de 9,45 milioane RON, la un volum de 81,72 milioane de actiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















