Home Economic-Financiar Bursele americane s-au redeschis in cadere

Bursele americane s-au redeschis in cadere

DISTRIBUIŢI

Pietele bursiere din New York s-au redeschis ieri, dupa cea mai lunga pauza din ultimii 68 de ani, pauza datorata atentatelor teroriste ce au zguduit Statele Unite pe 11 septembrie. Timp de doua minute, brokerii si traderii au pastrat un moment de reculegere pentru victimele atentatelor de saptamana trecuta.

New York Stock Exchange (NYSE), cea mai mare bursa din lume, a deschis cu o cadere usoara, de 0,39 procente, a principalului sau indice – Dow Jones. Dupa numai doua minute, indicele-vedeta de pe Wall Street si-a accentuat caderea, pierzand rapid 1,15 procente. Pentru bursa electronica Nasdaq, deschiderea a marcat o cadere si mai dramatica, de circa 6%, care s-a accentuat in minutele urmatoare. La putin timp dupa deschiderea sedintelor de tranzactionare, indicele compozit al pietei electronice Nasdaq pierdea 108,35 puncte, respectiv 6,39 procente, indicele Dow Jones scadea cu 130,99 puncte (1,36%), iar indicele Standard & Poor*s 500 – cu 15,26 puncte, respectiv 1,4%. Dupa aproape o ora, caderea indicelui Dow Jones ajungea la 6,56%, a indicelui Nasdaq – la 5,5% si apoi la 6,25%, iar pentru Standard & Poor*s 500, scaderea se extindea la 4,8%. Dupa ce a pierdut aproape 600 de puncte, indicele Dow Jones a inceput sa se stabilizeze.

Actiunile cotate pe pietele americane au scazut inca de la deschidere pana in apropierea celor mai mici niveluri din ultimii trei ani, temerile privind intrarea in recesiune nefiind inlaturate nici de decizia Rezervei Federale americane de a reduce dobanzile de baza, nici de evolutia buna de ieri a pietelor europene si nici de previziunile unor analisti care anticipau o reactie -patriotica- a investitorilor americani, in sensul deciziei de a cumpara actiuni pentru a sustine piata. Cu putin timp inainte de deschiderea bursei din New York, Rezerva Federala a facut un anunt-surpriza, reducand dobanzile de baza cu jumatate de punct procentual, de la 3,5% la 3%. Aceasta este cea de-a opta interventie din acest an, avand ca scop ieftinirea creditelor si mentinerea consumului intern in SUA. Efectele benefice ale masurii au intarziat sa se resimta pe bursa new-yorkeza. Nici semnalele transmise dinspre piata europeana nu au fost de vreun ajutor, chiar daca atat indicele londonez FTSE 100, cat si cel german DAX, cel francez CAC 40 si cel elvetian SMI incheiau sedinta in crestere. Pe piata asiatica insa, pietele bursiere au incheiat in cadere, indicele japonez NIKKEI 225 pierzand 5,04%, iar indicele bursei din Hong Kong – Hang Seng – 3,48%.

Dupa cum estimasera deja analistii pietei, cele mai mari caderi le-au inregistrat actiunile firmelor de asigurari si ale companiilor aviatice americane, care au fost nevoite sa-si diminueze zborurile cu 80%. Pierderi de circa noua milioane dolari pe zi au consemnat si companiile aviatice europene, care si-au vazut actiunile scazand cu mai multe procente in deschiderea sedintelor bursiere de ieri. Astfel, titlurile Brittish Airways scadeau cu 0,91%, Lufthansa pierdea 7,59%, Air France – 9,47%, iar Swiss Air nu mai putin de 16,24%. Pentru companiile de constructii si pentru cele din industria de aparare, redeschiderea bursei americane a marcat momente de crestere, fiind de asteptat o dezvoltare a activitatii acestora, in conditiile necesitatii de refacere a zonei avariate in urma atentatelor si a cresterii amenintarii unui posibil razboi.

Prabusirea temporara a actiunilor companiilor americane a fost anticipata de presedintele New York Stock Exchange, Richard Grasso, care a declarat, pentru CNN, inainte de redeschiderea bursei, ca evolutia acestora pe termen scurt nu trebuie sa ingrijoreze. -Chiar daca pe termen scurt sunt posibile turbulente, a paria pe America pe termen lung a fost intotdeauna un pariu foarte bun-, a afirmat Richard Grasso.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.