Doar sapte strazi ale Capitalei mai trebuie reabilitate pana la sfarsitul acestui an, a precizat, ieri, primarul general, lucrarile aflandu-se in diferite stadii de executie. Din totalul celor 37 de strazi incluse in programul de reabilitare a infrastructurii orasului, finantat din credit al Bancii Europene de Investitii (BEI), au fost finalizate lucrarile la 30 de strazi. Programul va fi inchis pana pe 15 noiembrie, respectandu-se, astfel, termenul prevazut in contract, a spus Traian Basescu. In momentul de fata, se afla in curs de negociere un program (in valoare de 450 milioane de euro) destinat infrastructurii subterane si rutiere. Intrucat procedurile de angajare a creditului nu vor putea fi finalizate pana in 2005 si pentru ca modernizarea strazilor sa nu stagneze, Basescu a explicat ca se va realiza un -program-punte- din economiile de la programul de contorizare, care are acordul BEI. Cele 15 milioane de euro vor fi utilizate pentru modernizarea infrastructurii strazilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















