In primul trimestru al acestui an, pe piata americana, pretul vitelor a inregistrat cresteri importante, din cauza diminuarii septelului in 2002, ca urmare a recoltelor scazute de furaje obtinute in cursul anului trecut. Cotatia medie in primele trei luni ale lui 2003 pe piata din Chicago a ajuns la 1.734,7 dolari/tona pentru vitele vii de macelarie, fiind cu peste 8% mai mare decat media ultimului trimestru din 2002. SUA este cel mai mare producator mondial si a anuntat deja ca isi va diminua anul acesta productia de carne de bovine cu 3,5%, ajungand la aproximativ 12 milioane de tone.
Uniunea Europeana, aflata pe locul doi in topul mondial al producatorilor, se confrunta si ea cu o scadere a septelului de bovine, ca urmare a diminuarii sprijinului financiar comunitar acordat crescatorilor. Astfel, productia de carne de bovine se va reduce in 2003 la 7,1 milioane tone. Consumul intern se va mentine constant la 7,2 milioane tone, iar exportul va inregistra o usoara majorare la 750 mii tone si va fi orientat catre Rusia si tarile est-europene. Prin urmare, importurile in zona Uniunii Europene se vor situa la un nivel-record de 530.000 de tone, in crestere cu 6% fata de anul trecut. Principalele tari furnizoare vor fi Argentina, Brazilia si Uruguay.
Cresterea preturilor pe piata mondiala va avea urmari si in tara noastra. Ca urmare a influentelor externe, este posibil ca pretul sa creasca usor si pe piata romaneasca, ne-au declarat surse din randul crescatorilor de bovine.
In Romania, productia creste usor, la fel ca pretul
Prin comparatie, tara noastra avea, la sfarsitul lunii mai a acestui an, 3,162 milioane de capete de bovine si 152.000 tone de carne de vita, carne in viu. Cifrele au crescut usor fata de perioada similara a anului trecut, cand existau 3,110 milioane de capete de bovine, iar productia marfa, in viu, era de aproape 100.000 de tone.
La randul ei, Brazilia va inregistra pana la sfarsitul acestui an o productie de carne de bovine record (7,4 milioane tone). Disponibilul intern ridicat ofera acestei tari posibilitatea de extindere a exportului de carne de bovine atat cantitativ, cat si ca numar de piete de desfacere.
Cresterea exporturilor a fost favorizata si de alti factori precum devalorizarea monedei nationale, scaderea costurilor de productie si investitiile facute pentru extinderea capacitatilor de productie. Pentru 2003, se prognozeaza o majorare a exportului brazilian de carne de bovine la un nivel de 970 mii tone.
Productia de carne de bovine a Chinei cunoaste o evolutie ascendenta, datorita cresterii consumului intern si abundentei furajelor. Pentru 2003 se prognozeaza un nivel al productiei de 5,7 milioane tone (in crestere cu 1,8 procente) si un consum intern de 5,6 milione tone (cu 2% mai mult fata de anul trecut).
Australia este cea mai mare exportatoare de carne de bovine, cu o pondere de 21,5%, avand o cota de export de 70% din productia interna. Pana la sfarsitul acestui an, exportul sau va atinge un nivel record de 1,4 milioane tone.
Japonezii isi recapa increderea in carnea de vita
Japonia, al doilea mare importator mondial, incepe sa-si majoreze consumul in 2003, dupa ce temerile legate de boala vacii nebune sunt pe cale sa dispara in aceasta zona. Cresterea consumului se va reflecta si in majorarea importurilor de carne de bovine, care vor fi cu 25% peste nivelul anului 2002.
In Rusia, septelul de bovine a scazut sensibil in 2003, reflectandu-se in scaderea productiei de carne si majorarea importurilor. Astfel, se estimeaza o productie de carne de bovine de 1,7 milioane tone si un import de 800 mii tone, cu 10% mai mult decat anul trecut. In intentia de a sustine preturile interne si de a-i incuraja pe producatori, Rusia a introdus la 1 aprilie o cota tarifara la import de 420 mii tone carne de bovine congelata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















