Recent intrata in vigoare, Legea 506 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice vine sa intareasca prevederile vechiului act normativ (n.r. – 676/2001). Si cum altfel, daca nu prin sanctiuni mult mai drastice? In trecut, amenzile nu sareau de 250 milioane de lei, dar noul act normativ ridica -pedeapsa- la un miliard de lei, iar in cazul societatilor comerciale, amenda poate fi de pana la 2%, daca capitalul social depaseste 50 miliarde de lei.
Legea 506/2004, ca de altfel si cea care a fost in vigoare pana la 28 noiembrie a.c., stabileste clar conditiile specifice de garantare a dreptului la protectia vietii private in privinta prelucrarii datelor cu caracter personal in sectorul comunicatiilor electronice. Altfel spus, este legea de capatai a tuturor furnizorilor de retele publice de comunicatii electronice, a celor de servicii cu valoare adaugata, precum si a furnizorilor de registre ale abonatilor. Singurele activitati care nu intra sub incidenta acestui act normativ sunt cele din domeniul apararii, securitatii nationale, combaterea infractiunilor si mentinerea ordinii publice.
Confidentialitatea comunicarilor trebuie sa fie garantata de furnizor
Confidentialitatea comunicarilor este garantata, potrivit legii, suta la suta, astfel ca ascultarea, inregistrarea, stocarea si orice alta forma de interceptare ori supraveghere sunt strict interzise, cu exceptia anumitor cazuri. In primul rand, comunicarile pot fi interceptate daca utilizatorii care participa la comunicarea respectiva si-au dat in prealabil consimtamantul scris. Totodata, acestea mai pot fi interceptate de catre autoritatile competente, insa numai in conditiile legii. Sanctiunile in cazul celor care nu respecta legea, si anume intercepteaza ilegal comunicarile, vor fi stabilite si aplicate de catre personalul de control imputernicit in acest scop, al Avocatului Poporului.
ANRC stabileste conditiile de securitate
Cum securitatea serviciului trebuie sa fie 100% garantata, furnizorului serviciului de comunicatii ii revine in exclusivitate obligatia de a lua toate masurile tehnice si organizatorice care se impun. Astfel, potrivit actului normativ intrat in vigoare, masurile adoptate trebuie sa garanteze un nivel de securitate proportional cu riscul existent, iar in acest context, doar Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) va putea stabili conditiile in care se vor aplica masurile de securitate. Daca acestea nu se vor pune in practica, furnizorul risca o sanctiune care va fi stabilita de catre personalul imputernicit in acest scop de catre ANRC si aplicata, prin rezolutie scrisa, de catre presedintele institutiei amintite. Asadar, daca exista un risc major de incalcare a securitatii retelei, furnizorul serviciului de comunicatii are obligatia de a informa abonatii asupra pericolului si a consecintelor si de a oferi, totodata, amanunte privind posibilitatile de remediere. Daca securitatea retelei nu este amenintata din vina unilaterala a furnizorului, costurile de inlaturare a riscului vor fi suportate inclusiv de catre abonat. In orice caz, furnizorul trebuie sa informeze abonatul despre costurile probabile privind inlaturarea riscului. Sanctiunile pentru nerespectarea acestor prevederi sunt aplicate tot de personalul imputernicit in acest scop al ANRC.
Datele relevante trebuie sterse si transformate in anonime
Datele referitoare la abonati si utilizatori, care au fost prelucrate si stocate de catre furnizorul unei retele publice de comunicatii electronice, trebuie sa fie sterse sau transformate in date anonime, atunci cand acestea nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicari. Exceptie fac insa cazurile cand datele cu pricina sunt necesare facturarii abonatilor. Si in cazul nerespectarii acestor prevederi, sactiunile se aplica de catre personalul imputernicit al Avocatului Poporului. Datele referitoare la utilizatorii sau abonatii retelelor publice de comunicatii electronice sau ai serviciilor de comunicatii electronice pot fi folosite numai daca informatiile in cauza sunt transformate in date anonime sau abonatul isi da consimtamantul. In cazul nerespectarii acestor prevederi, sanctiunea consta in amenda de la 300 milioane de lei la un miliard de lei, pedeapsa in cazul societatilor comerciale urcand pana la 2% din valoarea capitalului social, daca acesta depaseste valoarea de 50 miliarde de lei.
Abonatii pot solicita restrictionarea identitatii
Abonatul are dreptul, potrivit Legii 506, de a solicita furnizorului serviciului de comunicatii ascunderea indentitatii liniei apelante, indiferent de tara de destinatie a apelului. Acest serviciu trebuie oferit clientului, gratuit, indiferent de tara de origine a apelului, dar este obligatoriu ca abonatul respectiv sa fie conectat la un comutator digital. Este interzisa, de asemenea, efectuarea de comunicari comerciale prin utilizarea unor sisteme automate de apelare care nu necesita interventia unui operator uman, prin fax ori prin e-mail. Incalcarea acestei prevederi constituie contraventie si se pedepseste cu o amenda contraventionala cuprinsa intre 50 milioane de lei si un miliard de lei. Si in acest caz, amenzile pentru societatile comerciale pot fi in cuantum de pana la 2% din cifra de afaceri, daca aceasta depaseste valoarea de 50 miliarde de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















