Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis, in urma implicatiilor situatiei create la Banca Romana de Scont asupra pietei de capital si a controalelor efectuate, suspendarea autorizarii de functionare, pentru o perioada de 90 de zile, a societatilor de valori mobiliare Gelsor si Sivamo si a sesizat organele abilitate pentru a cerceta neregulile constatate, informeaza un comunicat al comisiei, remis, marti, Agentiei Mediafax.
Cele doua societati de valori mobiliare, Gelsor si Sivamo SA, au fost suspendate ca urmare a intermedierii neautorizate a unor tranzactii cu titluri de stat, precizeaza comunicatul.
Cu o zi in urma, CNVM a suspendat pentru 90 de zile activitatea Fondului de Investitii Gelsor (FIG), respectiv dreptul de emisiune si rascumparare. Decizia a fost luata in urma controlului efectuat in ultima saptamana si a imposibilitatii de calcul al activului net din cauza neregulilor din conturile deschise la BRS.
CNVM a primit o adresa de la Grupul Gelsor, actionarul majoritar al Gelsor Assets Management (GAM), societatea de administrare a FIG, prin care acesta se angajeaza sa reintregeasca valoarea activului net, in cazul in care apar inadvertente in conturile GAM la Banca Romana de Scont. Directorul Gelsor Assets Management, Mihai Chisu, a declarat, in urma cu doua saptamani, ca situatia FIG a fost determinata exclusiv de unele nereguli semnalate in extrasul de cont furnizat de BRS.
Directorul general al societatii de valori mobiliare Sivamo SA, Constantin Nafornita, a fost arestat, marti, pentru 30 de zile, in legatura cu prejudicierea SC Astra SA cu 180 miliarde de lei.
Anchetatorii au stabilit ca, in calitate de director general de la Sivamo SA, acesta l-a ajutat pe presedintele BRS, Teodor Nicolaescu, sa atraga fonduri ale Astra in banca respectiva. Acest lucru a fost posibil prin efectuarea, de catre Nafornita, a unor operatiuni de intermediere – fara autorizare – de titluri de stat si prin falsificarea unor extrase de cont ce atestau, in mod nereal, ca Astra detinea titluri de stat.
Potrivit unor surse din cadrul Astra, aceasta societate a achizitionat titluri de stat in suma de 8,6 milioane de dolari prin intermediul societatii de valori mobiliare Sivamo, ale carei conturi se afla la BRS. Sivamo nu era autorizata de catre Banca Nationala a Romaniei sa achizitioneze titluri de stat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















