Mai putin amenzile pentru faptele banale si mai mult constatari privind marile fapte de evaziune fiscala. Acesta reprezinta principalul obiectiv al Garzii Financiare in 2006, pe care comisarii, desi sunt nemultumiti de mai multe aspecte ale activitatii lor, trebuie sa-l duca la indeplinire. -Sa nu se inteleaga ca vom trece pe cineva cu vederea, dar nu micii evazionisti reprezinta miza, in acest an-, ne-a declarat, ieri, comisarul general al Garzii Financiare, Adrian Cucu (foto).
Cei 902 comisari ai Garzii Financiare au desfasurat in 2005, potrivit institutiei, peste 146.640 de controale. Pentru cele 125.865 de fapte care constituie abateri de la reglementarile financiar-fiscale, au fost aplicate sanctiuni contraventionale de 162.395.000 RON, din care au fost incasati pe loc peste 121.691.000 RON. Au mai fost totodata confiscate bunuri si sume de peste 117.097.000 RON, iar peste 1.000 de agenti economici – fie ei simpli agenti economici sau patroni de cazinouri sau sali de jocuri de noroc, au ramas fara -obiectul muncii-. In cazul a peste 2.000 de cazuri , in urma carora s-a stabilit un prejudiciu de peste 697.104.000 RON, au fost sesizate organele penale. In aceeasi perioada, comisarii institutiei au solutionat si peste 1.720 de cazuri trimise de alte institutii ale statului, precum Parchet, Politie sau Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor.
In ciuda cifrelor, comisarilor Garzii li s-a cerut sa fie mai vigilenti cu marile fapte de evaziune fiscala, fara ca mai-marii institutiilor financiar-fiscale sa dea detalii.
Acorduri controlor – controlat cu iz penal
Potrivit sefului Garzii Financiare, -tinta- comisarilor institutiei pe care o conduce trebuie sa fie in acest an marea evaziune fiscala, care aduce principalele prejudicii bugetului statului. -Ne intereseaza mai mult marii comercianti care desfasoara, spre exemplu, activitate fara a folosi casa de marcat-, a atras atentia comisarul general al Garzii Financiare, Adrian Cucu.
Cu ocazia bilantului activitatii desfasurate in 2005, prezentat zilele trecute in fata subalternilor, dar si a sefilor directi, respectiv ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, si presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Sebastian Bodu – mai-marele Garzii Financiare – a fost nevoit sa suporte criticile. Mare parte a acestora – denuntate de ministrul Sebastian Vladescu – se refereau la -acordurile- dintre comisari si contribuabilii controlati. -Stim ca exista un acord intre comisarii Garzii Financiare si cei pe care ii controlati. Vom incerca sa eliminam din Garda si Vama orice posibilitate de coruptie-, spunea zilele trecute ministrul finantelor. Demnitarul a acuzat, totodata, si imaginea negativa pe care institutiile din subordinea lui o au in fata contribuabililor. Subalternul acestuia, Adrian Cucu, spune insa ca, atunci cand au fost decoperite, faptele ilegale ale angajatilor Garzii Financiare au fost sanctionate. -Au fost luate masuri atat preventive, cat si concrete in cazul neregulilor sesizate. In afara schimbarii echipelor de control, au fost facute mai multe sesizari penale-, ne-a precizat ieri Cucu.
Salarii mici, tentatii mari
Desi nu poate fi scuzata, coruptia din randul acestor angajati poate fi oarecum motivata, spun autoritatile. -Salariul unui comisar GF este acum de maximum 12 milioane de lei, iar un sistem de salarizare apropiat de al celorlalte categorii similare ar fi in masura sa ne satisfaca. Eu, personal, cred ca o suma onorabila ar fi de 700-800 de euro-, sustine comisarul general al Garzii Financiare, care considera ca o activitate eficienta, cu riscuri reduse de coruptie trebuie sustinuta financiar si cu un numar adecvat de personal. -Si in 2005, institutia a functionat cu 400 de posturi de comisari mai putin fata de numarul de personal prevazut in organigrama initiala a Garzii Financiare-, aminteste seful institutiei, care a primit insa si in acest an promisiuni ca se va incerca rezolvarea tuturor acestor neajunsuri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















