
OmniTRAX, ieșită din cursa pentru CFR Marfă, a contestat vineri procesul de privatizare și cere reluarea procedurii cu participarea companiei americane, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă.
„OmniTRAX contestă procedura de privatizare derulată până la data de 5 iunie și finalizată cu o înștiințare emisă de Ministerul Transporturilor, prin care aceasta a fost decăzută din dreptul de participare la etapele ulterioare ale procesului de privatizare.
Această înștiințare este dovada unui proces netransparent și a unui calendar de privatizare care nu oferea nici unui investitor de bună credință ocazia să depună o ofertă legitimă și argumentată, deoarece procedura permitea doar o săptămână pentru auditarea a peste 10.000 de documente, cu date în format neprelucrabil.
Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situații contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligația să le întocmească lunar sau anual, cum ar fi: bilanțuri, balanțe sintetice și analitice, fișe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanții societății, situații uzuale în procedurile de audit. Deși aceste informații nu sunt confidențiale și trebuiau puse la dispoziția participanților, OmniTRAX nu a avut acces la ele“, se arată într-un comunicat al operatorului american.
OmniTRAX arată că în aceste condiții era imposibil pentru orice investitor de bună credință să depună până la data de 5 iunie, conform cerințelor procedurii de privatizare, atât o ofertă neangajantă reală, adaptată nevoilor de dezvoltare ale CFR Marfă, cât și comentariile privind contractul de vânzare-cumpărare, alături de un plan de restructurare pe cinci ani, „care să transforme o companie de stat plină de datorii și ineficientă într-o companie feroviară profitabilă care să aducă beneficii economiei și cetățenilor României“.
Ministerul Transporturilor a anunțat la 6 iunie că privatizarea CFR Marfă va continua doar cu Grup Feroviar Român și asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz, în condițiile în care plicul depus de americanii de la OmniTRAX nu conținea oferta preliminară și neangajantă.
Compania precizează că are nevoie de o mai bună întelegere a situației reale a CFR Marfă, astfel încât să găsească metodele prin care să poată oferi cea mai bună propunere de optimizare a companiei.
„La solicitarea repetată a OmniTRAX de prelungire a perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informațiilor și pentru formularea ofertei, compania având și confirmarea oficială a Fondului Monetar Internațional că nu poate interveni in modificarea calendarului privatizării și orice decizie de acest fel depinde de ministerul de resort, ministerul a refuzat, invocând angajamentul față de FMI. Astfel, OmniTRAX solicită suspendarea procesului de privatizare până la rezolvarea contestației sale, admiterea contestației prin anularea deciziei de decădere a OmniTRAX din procesul de privatizare și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de privatizare cu participarea companiei OmniTRAX“, se arată în comunicat.
Compania menționează că este în continuare interesată să participe la procesul de privatizare a CFR Marfă.
Companie afiliată grupului Broe, OmniTRAX este un operator feroviar cu peste 17 linii scurte sau căi ferate regionale in America de Nord, servicii intermodale în porturi, facilități transload și operațiuni de comutare.
Privatizarea CFR Marfă presupune vânzarea a 51% din acțiunile companiei. Licitația pentru privatizarea companiei pornește de la 180 milioane de euro.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















