Home Economic-Financiar Concluziile negocierilor cu FMI

Concluziile negocierilor cu FMI

DISTRIBUIŢI

FMI a agreat în discuțiile cu autoritățile române plata TVA la încasare din ianuarie 2013, decalarea calendarului de privatizări ale companiilor de stat, o serie de măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă și amânarea coplății în sistemul medical.
"Aș spune că s-au încheiat cu succes negocierile cu partenerii noștri internaționali – Comisia Europeană, FMI și Banca Mondială – privind angajamentele asumate de România pentru cea de-a șasea revizie a acordului cu instituțiile financiare internaționale, respectiv modul cum ne-am îndeplinit performanțele economice și financiare la finele lunii iunie. De asemenea, scrisoarea de intenție, documentele negociate, prevăd obiectivele pentru următoarea perioadă de timp, deci trei luni, până la 30 septembrie", a declarat la încheierea discuțiilor cu reprezentanții instituțiilor internaționale ministrul Finanțelor, Florin Georgescu.
În cadrul negocierilor s-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcționarilor bugetari la nivelul din iunie 2010 și pentru plata sumelor "reținute necuvenit pensionarilor", corespunzător a șapte luni din acest an și a nouă luni din anul care urmează.
De asemenea, în plan fiscal, s-au agreat măsuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltarea inovării tehnologice.
Plata TVA la încasare ”se va aplica efectiv, datorită necesității unor pregătiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. S-a agreat punerea în aplicare începând cu octombrie a unui pachet de măsuri privind stimularea creării de noi locuri de muncă și, de asemenea, încurajarea prin deductibilitate fiscală crescută a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare ale agenților economici. Pe partea de cheltuieli bugetare s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autorităților locale în vederea onorării obligațiilor către persoanele cu dizabilități, precum și pentru plata arieratelor, respectiv datorii restante ale autorităților locale către diverși furnizori și diverși creditori", a adăugat Georgescu.
Ministrul a afirmat că România s-a angajat ca până la mijlocul lunii septembrie să privatizeze, cu un investitor strategic, Oltchimul, "ce va pune în valoare potențialul acestei unități economice și al Arpechim din apropierea sa". Va urma, de asemenea, privatizarea a 15% din capitalul social al Transgaz.
 Daniel Chițoiu, ministrul economiei, a spus, la rândul lui că Electrica Furnizare va avea manager general privat până la sfârșitul lunii septembrie. De asemenea, Romgaz, Transgaz și Transelectrica vor avea manageri privați până la sfârșitul acestui an, iar Hidroelectrica va avea conducere privată și va fi listată în momentul în care va ieși din insolvență. Totodată termenele pentru privatizările companiilor de stat și listările acestora au fost decalate. Astfel, privatizarea Transgaz, listările complexelor energetice Oltenia și Hunedoara,vor avea loc în luna septembrie. Electrica Distribuție și Electrica Furnizare au ca termen de listare începutul anului viitor în timp ce ministerul Transporturilor s-a angajat să privatizeze CFR Marfă până în luna decembrie.
Statul român ar putea scoate la vânzare chiar și pachetul majoritar de acțiuni al Tarom, dacă oferta de privatizare a 20% din acțiunile operatorului aerian național nu este atractivă.Firme importante din Orientul Mijlociu si Asia s-au arătat interesate de privatizarea acesteia.
În ceea ce privește Ministerul Sănătății,în urma discuțiilor cu FMI,va amâna data la care va introduce sistemul prin care pacienții vor fi taxați la fiecare vizită la medic sau în spital, această lege urmând a fi mai întâi discutată cu asociațiile de pacienți, a precizat ministrul Vasile Cepoi în urma discuțiilor.

Andreea Vîrîci

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.