Fondul de Contragarantare (FRC) a acordat din anul 2010 aproape 17.000 de contragaranții, în valoare totală de 662 de milioane de euro, din care 7.345 anul trecut, totalizând 323 milioane de euro, cele mai multe pentru firmele din domeniul comerțului.
Fondul a susținut 9.930 de firme mici și mijlocii de la înființare (anul 2010) până la finalul lui 2012 și 169.450 locuri de muncă, potrivit datelor prezentate de Elena Kleninger, membru al?óÔé¼?¿directoratului Fondului de Contragarantare, la conferința Mediafax talks about SMEs.
Cele mai multe contragaranții au fost acordate firmelor mici și microîntreprinderilor din domeniul comerțului, în timp ce pentru întreprinderile mijlocii finanțări mai consistente au fost în domeniul industrial și al construcțiilor.
La nivel global, 40% dintre contragaranții au fost acordate firmelor din comerț, 24,8% din industrie și 18,9% din servicii.
Valoarea maximă a contragaranției pentru un IMM este de 1,2 milioane de euro, respectiv 600.000 euro pentru firmele active în sectorul transportului rutier și 45.000 euro pentru cele din producția primară de produse agricole sau echivalentul în lei al acestei sume la data acordării contragaranției.
Creditele neperformante contragarantate se situează la 5%, comparativ cu 23,2% pentru întregul sector IMM din economie.
Analiza ratei creditelor neperformante în funcție de sectorul de activitate arată că cele mai riscante societăți din portofoliul FRC sunt cele din domeniul serviciilor (rată NPL de 7% atât în septembrie 2012 cât și în decembrie 2012), urmate de cele care activează în industrie, care prezintă creșteri ale neperformanței în semestrul al II-lea (NPL de 5,3% la decembrie 2012). La polul opus se află firmele din agricultură (cu o rată a creditelor neperformante de 1,5% în decembrie 2012).
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















