Cota unica ar putea creste, incepand de anul viitor si pana in 2007, pana la un nivel de 21%, ne-au declarat ieri surse din piata financiara, anticipand pentru perioada amintita un scenariu pesimist care include pe langa probleme financiare si reduceri de personal. -Previziunile pentru 2006 si 2007 sunt negre pentru ca nu exista predictii oficiale facute pentru aceasta perioada-, ne-au precizat sursele mai sus citate, prognozand in acelasi timp ca Romania va avea probleme financiare semnificative in 2007, cand tara noastra va trebui sa plateasca contributia de 800 milioane de euro catre Uniunea Europeana. In acelasi timp, pentru a putea mentine deficitul la nivelul convenit cu autoritatile europene, guvernantii vor fi nevoiti sa mai modifice, in acest an, cel putin o data Codul fiscal. Sursele amintite au precizat in acest context ca pentru a putea intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2006, modificarile ar trebui finalizate pana cel tarziu in luna august a.c. Altfel, guvernantii risca sa primeasca noi critici din partea oamenilor de afaceri. Acestia din urma acuza autoritatile romane ca schimba legislatia de pe o zi pe alta, dandu-le peste cap planurile de afaceri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















