Raiffeisen Bank a semnat ieri un acord de imprumut in valoare de 30 milioane de euro, in cadrul Programului de sprijin al IMM-urilor initiat de Uniunea Europeana, prin KfW Bankengruppe – Banca de Dezvoltare a Germaniei, in cooperare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Imprumutul este destinat stimularii activitatii de creditare pe termen mediu si lung pentru intreprinderile mici si mijlocii (IMM) care isi desfasoara activitatea in zonele rurale (localitati care au mai putin de 50.000 de locuitori). Creditele acordate IMM-urilor vor fi folosite pentru finantarea proiectelor de investitii, iar valoarea unui credit nu poate depasi 250.000 de euro.
Imprumutul beneficiaza de un pachet de asistenta tehnica nerambursabila din partea UE (fonduri PHARE), in valoare de trei milioane de euro. -Linia de credit a Raiffeisen Bank face parte din Creditele Rurale, program dezvoltat de Comunitatea Europeana pentru finantarea IMM. Programul de creditare pentru fermieri si localitati rurale care face obiectul acordului semnat astazi va contribui la dezvoltarea si extinderea pietei creditelor in aceste zone-, a declarat Helmult Horn, vicepresedinte KfW, Credite Globale pentru Germania si Europa.
Prin implementarea acestui acord, Raiffeisen Bank vrea sa largeasca aria de acordare a creditelor pentru IMM-uri, prin includerea zonelor rurale, unde intentioneaza sa infiinteze 100 de puncte de acordare a creditelor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















