Intr-un interval de doar o luna, creditul neguvernamental (CNG) a mai crescut cu 3,9%, adica cu circa 3.096,64 milioane RON, adica 30.966,4 miliarde de lei vechi, echivalentul a 884,75 milioane de euro, ceea ce reprezinta aproape 1% din PIB, din anul trecut. Practic, CNG in ultimul an a crescut in intervalul iulie 2005 – iulie 2006 cu 57,1%, ajungand in prezent la aproape 80.000 milioane RON, echivalentul a 22,85 miliarde de euro sau a circa unei patrimi din PIB. Dar guvernul se dovedeste extrem de zgarcit, creditul guvernamental net inregistrand la sfarsitul lunii iulie un sold creditor de 11.270 milioane RON fata de unul de doar 9.113 milioane RON in luna iunie, adica mai mare cu 2.157 milioane RON, ca urmare a majorarii disponibilitatilor in Contul General al Trezoreriei Statului.
Pe de alta parte, comparativ cu sfarsitul lunii iunie, la sfarsitul lunii iulie, depozitele in lei ale persoanelor juridice au scazut cu 5,1%, in timp ce depozitele in valuta au crescut cu 2,2%.
Valoarea stocului de aur a crescut
Un comunicat de presa al BNR de ieri precizeaza ca masa monetara in sens larg a fost la sfarsitul lunii iulie 2006 de 95.888 milioane RON, majorandu-se fata de luna iunie 2006 cu 0,9%, adica 0,8% in termeni reali. Daca ne raportam la luna iulie 2005, masa monetara a crescut cu 29,4%, adica circa 21,9% in termeni reali. De asemenea, activele externe nete au crescut in luna trecuta cu 1,6%, ajungand la 44.401 milioane RON, ca urmare a majorarii cu 1,1% a componentei -Valute convertibile- si a cresterii cu 5,0% a componentei -Aur-, pe seama reevaluarii stocului de aur. Dar activele interne nete au crescut doar cu 0,2%, inregistrand nivelul de 51.487 milioane RON, in conditiile in care creditul intern, calculat ca suma dintre CNG si creditul guvernamental, s-a majorat cu 1,2%, estimat la 68.131 milioane RON. Dupa cum precizam anterior, CNG a crescut in luna iulie cu 3,9% sau 3,7% in termeni reali, fata de luna iunie, ajungand la nivelul de 79.401 milioane RON. Trebuie remarcat ca in luna iulie, creditul in lei a crescut cu 5,0% la suta, 4,9% in termeni reali, in timp ce creditul in valuta exprimat in lei s-a majorat cu doar 2,6%, dar exprimat in euro, acesta a crescut de fapt cu 3,3%. BNR aprecizaza ca la 31 iulie 2006, CNG a inregistrat o crestere de 57,1%, adica 47,9% in termeni reali, fata de 31 iulie 2005, pe seama majorarii cu 106,5% a componentei in lei si cu 23,8% a componentei in valuta exprimata in lei, care exprimata in euro reprezinta 23%.
Numerarul in circulatie a crescut cu 2,7%
Si masa monetara in sens restrans s-a majorat cu 4,1%, ajungand la 28.930 milioane RON, in urma cresterii cu 5,5% a disponibilitatilor in conturi la vedere si a majorarii cu 2,7% a numerarului in circulatie. Pe de alta parte, cvasibanii au scazut cu 0,5% la suta, ajungand la 66.958 milioane RON, iar economiile in lei ale populatiei s-au majorat cu 1,2%, atingand suma de 18.600 milioane RON, ponderea acestora in masa monetara reprezentand 19,4%. Practic, la 31 iulie, economiile populatiei au inregistrat o crestere de 18,7%, 11,8% in termeni reali, fata de 31 iulie 2005. Dar depozitele in lei ale persoanelor juridice s-au diminuat cu 5,1%, ajungand la 19.934 milioane RON, in cadrul acestora, depozitele pe termen reducandu-se cu 6,9%, dar depozitele conditionate au crescut cu 3,0%. Totusi, la 31 iulie, depozitele in lei ale persoanelor juridice au inregistrat o crestere de 32,5%, echivalentul a 24,7% in termeni reali, fata de aceeasi data a anului trecut.
Important este faptul ca depunerile in valuta ale rezidentilor, persoane fizice si juridice, exprimate in lei, au crescut cu 2,0%, ajungand la 28.424 milioane RON, iar daca sunt exprimate in euro, majorarea este chiar de 2,6%. Comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, depunerile in valuta ale rezidentilor exprimate in euro au inregistrat o majorare de 16,7%, depunerile in valuta ale populatiei au crescut cu 28,2%, iar depozitele in valuta ale persoanelor juridice au cunoscut o crestere mai modesta, cu doar 8,8%. Pe de alta parte, la 31 iulie, titlurile de stat detinute de sectorul nebancar s-au redus cu 31,6% fata de aceeasi data a anului trecut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















