Având în vedere că cele mai mari trei bănci din România au înregistrat în prima jumătate a acestui an pierderi cumulate de peste 300 de milioane de lei, bancherii înmulțesc și majorează comisioanele de care se lovește orice român care își primește salariul pe card. Deoarece nu mai reușesc să facă profit din acordarea creditelor, simpla deținere a unui cont în bancă ne poate scoate din buzunare până la 7,5 lei pe lună. Cine nu a umblat încă la grila de tarife o va face din octombrie.
Principiul “nimic nu e gratis” câștigă teren pe piața bancară. Până și singura instituție financiară aflată în portofoliul statului, CEC Bank, renunță și ea de la 1 octombrie la gratuitatea administrării contului curent și va aplica un comision lunar de 2,5 lei.
În prezent, băncile taxează acest serviciu cu sume cuprinse între 1,5 lei și 7,5 lei pe lună. Cel mai mult plătesc clienții UniCredit Țiriac Bank dar și bănci precum BCR și BRD percep comisioane mari de peste 3,5 lei.
In Romania sunt 13,3 milioane de carduri valide, fiecare vine atașat cu un cont curent. La un comision mediu lunar de administrare de 2,5 lei, rezultă că bancile obțin la finalul unui an peste 89 de milioane de euro. La acestă suma de adauga și banii obținuți prin taxarea altor servicii precum: retragerea de bani de la bancomat sau depunerea de bani în cont.
Românii nu știu nici cât de mult și nici cât de des îi taxează banca astfel că bancherii încearcă să profite cât mai mult de acest lucru. În acest fel, o persoană care își folosește des cardul poate plăti și 300 de comisoane într-un singur an.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















