
Numărul firmelor cu afaceri de peste un milion euro ajunse în insolvență în acest an a crescut, iar trendul va continua în 2014, a declarat Rudolf Vizental, managing partner Casa de Insolvență Transilvania, menționând însă că piața se maturizează și se pot face restructurări și în afara insolvenței.
„Considerăm îngrijorătoare evoluția companiilor cu o cifră de afaceri de peste un milion de euro pe an și peste 50 de angajați. Din păcate, putem aprecia că mai multe companii din această categorie au intrat în insolvență în acest an decât în anul precedent și nu credem că această degradare se va opri anul următor. Nu vedem niciun motiv pentru ca acest trend să se schimbe în perioada următoare. Sunt trei elemente de bază: consumul, care nu simțim că urmează să crească, finanțarea, pe care nimeni nu o pornește, și programele guvernamentale de susținere, inexistente“, a declarat Vizental pentru Mediafax.
În opinia sa, din cele circa 20.000 de firme care au intrat în insolvență în acest an aproximativ 4.000 au afaceri de peste un milion de euro și mai mult de 50 de angajați.
Pe de altă parte, Vizental consideră că piața insolvenței dă semne de maturizare, în condițiile în care în acest an au apărut cazuri de restructurări de companii în afara acestei proceduri.
„Există o maturizare a participanților la piață, pentru un faliment ajunge să am un nebun și acesta merge înainte, pentru restructurare este nevoie să am cel puțin zece oameni deștepți ca să se întâmple. Toți participanții trebuie să susțină aceeași idee, și acest lucru poate să se întâmple doar într-o piață care a evoluat. În 2008, când a apărut criza, nu puteam vorbi despre acest lucru. După cinci ani de criză și experiențe pozitive și negative pe pielea noastră, pe pielea altora, fiecare a învățat câte ceva“, a spus Vizental.
El precizează că restructurare este o măsură care depinde de situația companiei și că nu poate fi aplicată în toate cazurile.
„În funcție de starea companiei, aceasta poate fi restructurată sau reorganizată, adică să intre în insolvență. Se poate să intrăm într-o anumită companie și măsurile pentru restructurare să fie total inutile, fiind mult prea târziu. Se poate, de asemenea, ca într-o companie situația să nu fie atât de gravă și să se poată evita insolvența. În esență, reorganizarea este o măsură judiciară cu reguli foarte clare, iar restructurarea este un ansamblu de negocieri și este bazată foarte mult pe identificarea de soluții și de adaptare la condițiile pieței, la cerințele creditorilor, a clienților, a furnizorilor“, a adăugat Vizental.
Marele avantaj al restructurării este că în caz de eșec firma mai are la dispoziție varianta insolvenței. Pe cealaltă parte, după insolvență, nu mai urmează decât falimentul.
„Raportat la anii precedenții, în 2013 se poate observa o ușoară dezmorțire a pieței și un interes crescut față de activele societăților insolvente. Însă în marea ei majoritate, piața rămâne în continuare una foarte speculativă și marcată de lipsa lichidităților. Pentru cele mai multe active se organizează și câte 15-20 de licitații, și se ajunge uneori cu prețurile la 50% din valoarea evaluată“, a conchis Vizental.
În primele zece luni au fost înregistrate 23.543 de cazuri de intrare în incapacitate de plată, cu aproape 8% mai mult decât în aceeași perioadă din 2012, potrivit ONRC.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















