Sectorul de productie din zona euro a consemnat, in luna august, o crestere slaba, in contextul in care temerile cu privire la declinul economiei globale au condus la reducerea numarului de comenzi si au determinat companiile sa recurga la disponibilizari de personal, se arata intr-un studiu realizat de NTC Research si preluat de Reuters. Indicele zonei euro cu privire la achizitionarea de produse s-a situat la valoarea de 50,8, cu putin peste limita de 50 care face diferenta dintre o crestere economica si un declin. Indicele este in scadere fata de cel de 51,6 consemnat in luna iulie, precum si fata de cel de 51,8 din luna iunie.
Cererea consemnata de toate economiile majore din zona euro s-a diminuat in august, pe primul loc situandu-se Germania, iar la polul opus Franta si Italia, care au inregistrat o crestere a volumului de comenzi, desi intr-un ritm scazut. Incertitudinea cu privire la soliditatea redresarii economice s-a reflectat cu precadere in Germania, unde valoarea indicelui principal a coborat, in luna august, de la 50,1 la 49,1, pe fondul declinului consemnat de cererea pe plan intern.
-Scaderea nivelului de investitii a condus la o diminuare a vanzarilor din acest stat. La acestea se adauga si conditiile meteorologice care au afectat activitatea economica-, se arata in studiul NTC. Valoarea indicelui privind noile comenzi in zona euro a scazut de la 53,1, consemnat in iulie, la 52,1. De asemenea, indicele de productie s-a diminuat de la 53,4 la 52,5. In contextul in care firmele au realizat disponibilizari de personal, indicele privind forta de munca a scazut de la 49,2 la 47,5. Statisticile arata ca producatorii din zona euro au concediat mai multi angajati decat numarul de locuri de munca pe care le-au creat in ultimele 15 luni. Companiile germane au recurs la reduceri drastice de personal, in timp ce firmele din Franta se arata in continuare precaute in realizarea de noi angajari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















