Ultimul raport al Bancii Nationale asupra inflatiei precizeaza ca restrictivitatea politicii monetare a bancii centrale din al doilea trimestru al acestui an a fost impusa de necesitatea contracararii cresterii riscului inflationist, determinat, printre altele, chiar de majorarea unor impozite indirecte de catre Ministerul Finantelor Publice, dar si a dinamizarii excesive a cererii interne. Dar numarul pericolele care ar putea dinamiza cresterea ratei inflatiei in perioada imediat urmatoare sunt cu mult mai multe si chiar mai periculoase decat cresterea impozitelor directe.
Banca centrala a considerat, de asemenea, ca este necesara continuarea monitorizarii atente a evolutiei creditului neguvernamental si a preturilor unor categorii largi de active, astfel incat sa poata fi sesizate si contracarate prompt prin actiuni de politica monetara potentialele evolutii ce ar genera riscuri din perspectiva dezinflatiei.
Caracter auster al executiei bugetare pe primul trimestru
Dar, pe de alta parte, zgarcenia proverbiala a cabinetului Tariceanu a ajutat limitarea cresterii ratei inflatiei prin diminuarea consumului guvernamental. Practic, potrivit datelor BNR, rata anuala de crestere a acestui consum -a fost diminuata cu doua puncte procentuale (pana la 4,3%), din cauza incetinirii ritmului angajarilor de personal in aparatul administrativ.
Ba chiar BNR considera ca in primul trimestru al acestui an executia bugetara a avut un -caracter auster-, din cauza ca, in aceasta perioada de timp, cheltuielile bugetare s-au majorat cu numai 2,3% in termeni reali fata de cele inregistrate in perioada similara a anului trecut, dar cresterea anuala a veniturilor a avut o accelerare de 10,9%, considerata semnificativa fata de trimestrul anterior. Astfel ca studiul BNR apreciaza ca balanta consolidata a acumulat in intervalul de referinta un excedent de 2.196 milioane RON, adica echivalentul a 0,7% din PIB, comparativ cu un surplus de doar 0,1% din PIB in perioada similara a anului trecut, adica trimestrul I.
Pericolul generat de consumul neguvernamental
Studiul precizeaza ca -dinamizarea cu 4,5% a consumului final efectiv al populatiei (pana la 10,9%) a fost indusa mai ales de atenuarea tendintei descendente inregistrate anterior de componentele -autoconsum si achizitii de pe piata taraneasca- si -alte consumuri- (ritmuri reale negative de 7-8%, fata de 12-14% in trimestrul IV 2005), pe fondul rezultatelor superioare pe segmentul zootehnic – predominant in structura autoconsumului si a industriei casnice in primul trimestru al fiecarui an -, care au compensat partial prelungirea declinului din sectorul vegetal.
Dar la nivelul trimestrului I cumpararile de bunuri si servicii, care au o pondere de 75% din totalul cheltuielilor de consum, au condus la majorarea cu 11,6% a contributiei acestora la cresterea consumului final al populatiei, desi, in ansamblu, rezulta o temperare a ritmului de crestere a acestui indicator cu 1,3%. Banca Nationala apreciaza ca slabirea dinamicii reale a vanzarilor de bunuri si servicii in primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul IV 2005, s-a produs, printre altele, din cauza incetinirii severe a cresterii venitului disponibil al populatiei sau a tendintei descendente a creditelor noi pe termen scurt si mediu acordate de bancile comerciale, in trimestrul I al acestui an inregistrandu-se o reducere reala de 6%.
Relaxarea fiscala, risc pentru tintele lui Isarescu
Studiul apreciaza ca exista serioase riscuri privind proiectia inflatiei pe anul viitor, apreciind ca -un factor important generator de presiuni pe partea cererii, dar si de alimentare a anticipatiilor nefavorabile- il constituie caracterul politicii fiscale ce va fi implementata de autoritati in urmatorii doi ani. Un risc nominalizat de studiu pare a fi cel al continuarii relaxarii politicii fiscale, atat pe seama cheltuielilor de investitii, cat si pe seama cheltuielilor curente, care ar putea deveni si mai evidente in ipoteza organizarii de alegeri anticipate in cadrul orizontului de proiectie. De asemenea, BNR crede ca o alta incertitudine majora o constituie potentialul impact pe care-l va exercita asupra preturilor unor produse agricole si alimentare adoptarea de catre Romania a Politicii Agricole Comune in contextul aderarii la UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















