Home Economic-Financiar Criza gazelor ia amploare

Criza gazelor ia amploare

DISTRIBUIŢI

Dupa ce au inchis combinatele chimice si au trecut producatorii de energie pe surse alternative, autoritatile se vad nevoite sa stranga robinetul si la ceilalti consumatori industriali, pentru a putea asigura gazele necesare populatiei, desi in urma cu trei zile sustineau ca nu se vor inregistra probleme la consumatorii casnici. Astfel, numai in partea nordica a tarii, Distrigaz Nord a limitat furnizarea gazelor naturale la o parte din agentii economici, printre care Letea Bacau, Carom Onesti, Aerostar Bacau, CET Iasi etc. Aceeasi metoda a fost aplicata si de Distrigaz Sud, respectiv Petrom, care au anuntat o scadere de pana la 30% a volumelor furnizate catre consumatorii industriali. Problemele persista insa atata timp cat la Isaccea cantitatile de gaze livrate de Federatia Rusa s-au cifrat, si ieri, la aceiasi parametri, adica cu 10-15% mai putin decat valoarea contractuala, cu toate ca ministrul economiei, Codrut Seres, a retransmis companiilor Wintershall si Gazexport solicitari prin care cerea respectarea contractelor. Desi in unele zone gerul s-a mai inmuiat, consumul gazelor utilizate de populatie este in crestere.

-Continuam demersurile diplomatice cu autoritatile ruse pentru revenirea la livrarile normale de gaze. Vom mentine decizia de diminuare a consumului de gaze al agentilor economici industriali, vom solicita societatilor Distrigaz Nord si Sud sa intervina cu operativitate la solicitarile populatiei-, a mai spus ministrul economiei, dupa intalnirea, de ieri, cu premierul Calin Popescu Tariceanu si reprezentanti din domeniul gazelor, desfasurata la Palatul Victoria. La randul sau, primul-ministru a solicitat responsabililor din domeniul gazelor naturale sa gaseasca solutii pentru a evita, pe viitor, aparitia unor probleme similare cu cele inregistrate in aceasta perioada. Astfel, Tariceanu a reamintit doua dintre solutiile discutate anterior pentru prevenirea unei situatii de criza, respectiv cresterea productiei interne si a capacitatii de inmagazinare, propuneri luate in urma razboiului gazelor declansat chiar din primele zile ale acestui an. Totodata, seful executivului a solicitat reprezentantilor Ministerului Administratiei si Internelor ca, impreuna cu Ministerul Sanatatii si municipalitatile, sa amenajeze adaposturi pentru persoanele defavorizate. O alta categorie de consumatori afectata in aceasta perioada este reprezentata de institutiile de invatamant si spitalele. Numai la nivelul Capitalei au fost inchise noua unitati de invatamant, altele avand program redus.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.