Home Economic-Financiar Datoriile Poștei Române la bugetul de stat au crescut de peste trei...

Datoriile Poștei Române la bugetul de stat au crescut de peste trei ori în trei luni

DISTRIBUIŢI

Compania Națională Poșta Română a înregistrat, la finele lunii iunie, datorii la bugetul de stat de peste trei ori mai mari decât în primele trei luni din 2012, acestea ajungând la 125,5 milioane lei, potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
?óÔé¼?¿Datoria vine din taxa pe valoarea adăugată, respectiv 21,4 milioane, 97,2 milioane din alte impozite și taxe, iar 6,8 milioane din dobânzi și penalități de orice fel. Pentru această companie s-au acordat înlesniri la plată. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿La finele lunii martie datoria era de 30,624 milioane lei. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Pierderile Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) au ajuns, în perioada 2009-2011, la valoarea de 485 milioane lei. Conform datelor oficiale veniturile lunare ale Poștei Române erau, la 31 mai 2012, de 105 milioane lei. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) urmează a fi privatizată, strategia de privatizare fiind aprobată de Guvern pe 25 iulie. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Conform proiectului de HG publicat pe site-ul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), va fi angajat un consultant internațional specializat pentru privatizarea CNPR, care va fi realizată prin majorarea capitalului social cu cel puțin 20%. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Proiectul de act normativ prevede constituirea unei comisii de acceptanță a procesului de privatizare, a unei comisii de pregătire, coordonare și monitorizare a procesului de privatizare și a secretariatelor tehnice aferente, principalele atribuții a comisiei de acceptanță a procesului de privatizare și componența acesteia. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Conform Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional, autoritățile se angajaseră să găsească, până la sfârșitul lunii iunie 2012, un investitor strategic care va prelua 20% din acțiunile CNPR, în urma unei majorări a capitalului social. Termenul inițial pentru privatizarea Poștei Române, prin majorare de capital social, era sfârșitul lunii martie 2012. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿CNPR și-a diminuat pierderile considerabil în ultimul an, de la 28 de milioane de euro în 2010 la 4,3 milioane euro la finele anului 2011

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.