Contribuabilii care obtin venituri din mai multe surse sau din strainatate trebuie sa depuna, pana la data de 30 aprilie, cate o declaratie speciala pentru fiecare sursa de venituri din Romania, precum si pentru fiecare tara, precizeaza Ministerul Finantelor Publice (MFP).
Declaratiile speciale trebuie depuse atat de catre cetatenii romani care domiciliaza in Romania, cat si de cei care nu au domiciliul in Romania, precum si de cetatenii straini care obtin venituri pe teritoriul Romaniei, individual sau in cadrul unei forme de asociere.
Veniturile din cedarea folosintei bunurilor, prin inchiriere, subinchiriere sau arendare vor fi incluse in aceste declaratii numai in cazul in care indeplinesc cel putin una dintr-o serie de conditii. Printre criterii se numara includerea unei clauze privind consolidarea pretului in valuta sau a unei prevederi privind suportarea, de catre chirias, a cheltuielilor care cad in sarcina proprietarului, uzufructarului sau a altui detinator ilegal. Aceasta prevedere se aplica si in cazul in care unele clauze nu pot fi evaluate in momentul incheierii contractului.
Veniturile obtinute in strainatate de persoane fizice romane vor fi inregistrate in declaratiile speciale daca provin din salarii, activitati independente sau din cedarea folosintei unor bunuri.
Declaratiile speciale vor fi depuse la organul fiscal unde se afla sursa de venit. Pentru veniturile din inchirieri de imobile, documentele vor fi depuse la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla imobilul, iar in cazul bunurilor mobile, la organul fiscal in a carui jurisdictie se afla domiciliul contribuabilului.
Declaratiile speciale vor fi completate in doua exemplare, din care unul va fi pastrat de catre contribuabili. Termenul de depunere a declaratiilor este data de 30 aprilie a anului urmator celui in care au fost obtinute veniturile sau cinci zile de la incetarea activitatii in cazul persoanelor care isi muta domiciliul din Romania. Datele cuprinse in documentele depuse pot fi modificate prin declaratii rectificative, care trebuie depuse pana in momentul inceperii unui control fiscal referitor la perioada respectiva.
Persoanele care realizeaza, in Romania, venituri din activitati independente pentru care venitul se determina pe baza normelor de venit sau venituri sub forma de salarii sau asimilate salariilor nu au obligatia de a depune declaratii speciale. De asemenea, declaratiile nu trebuie completate de cei care inchiriaza bunuri in afara conditiilor mentionate si nici de catre persoanele care obtin venituri a caror impunere este finala, iar impozitul este retinut la sursa de catre platitor, cum ar fi pensiile, dividendele, dobanzile, veniturile din jocuri de noroc. In aceasta categorie mai intra si castigurile din vanzarea valorilor mobiliare si a partilor sociale, precum si premiile si primele in bani sau in natura.
Valoarea sanctiunilor aplicate persoanelor care nu depun in termen declaratiile speciale sunt de 10% din impozitul datorat pentru intarzieri de pana la 30 de zile si 30% pentru intarzierile cuprinse intre 30 si 60 de zile. Penalizarile pentru depunerea declaratiilor la peste 60 de zile de la termenul stabilit de lege se ridica la 50% din impozitul datorat. Persoanele care nu au obligatii de plata vor plati penalizari in valoare de 500.000 de lei.
Sanctiunile nu pot depasi insa suma de 10 milioane de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















