Home Economic-Financiar Doar noua judete au fost ocolite de pesta porcina

Doar noua judete au fost ocolite de pesta porcina

DISTRIBUIŢI

In anul 2005, au fost descoperiti 7.798 de porci diagnosticati cu pesta porcina clasica, dintre care 5.238 au fost ucisi pentru eradicarea focarelor, restul murind ca urmare a evolutiei bolii. Deosebit de grav e faptul ca cei aproape 8.000 de porci au fost depistati pe o arie deosebit de extinsa, adica in 33 de judete, numarul focarelor fiind de circa 1.283. Cauza acestei stari critice a fost interzicerea vaccinarii profilactice in urma aplicarii normelor europene in domeniu.

Potrivit datelor prezentate ieri de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), virusul a fost depistat si la mistretii vanati sau gasiti morti din 14 judete. Statistica demonstreaza ca in cele noua judete in care nu au existat focare de pesta, nu au fost gasiti pana acum nici mistreti purtatori, dar numarul judetelor in care exista focare de pesta in gospodariile taranesti este de 2,4 ori mai mare decat cel al judetelor in care au fost gasiti mistreti purtatori.

In anul 2005, Romania nu a exportat nici un porc in viu, ci doar carne, dar in cantitati modeste, in valoare de circa 500.000 de euro, in primele 10 luni. Datele oficiale indica faptul ca, in cele 284 de unitati specializate de crestere a porcilor exista in jur de 1,7 milioane de porci, dar nu din aceasta zona vine pericolul, ci din gospodariile taranesti, unde nu sunt respectate frecvent regulile privind circulatia animalelor si de igiena. Gabriel Predoi, directorul general al ANSVSA, a declarat ca legislatia actuala va fi amendata astfel incat, pe langa amenzile uriase, care se vor aplica pentru nerespectarea regulilor de circulatie a animalelor, sa permita chiar confiscarea animalelor gasite transportate ilegal. De asemenea, proprietarii care nu vor respecta regulile privind izolarea si protejarea animalelor nu vor fi despagubiti, ci chiar amendati. Amintim ca, in anul 2005, sumele alocate de catre minister acestui scop au atins plafonul de 28 miliarde de lei vechi, valoarea medie a unui porc fiind de 5,1 milioane lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.