In anul 2005, valoarea totala a tranzactiilor a crescut de 2,9 ori fata de volumul inregistrat in anul 2004. De asemenea, capitalizarea se situeaza undeva in jurul a 20% din PIB. Dar, potrivit unui studiu al Comisiei Nationale de Prognoza, dedicat evolutiei pietei de capital, evolutia pozitiva constatata anul trecut -se datoreaza cresterii preturilor actiunilor si, intr-o mai mica masura, majorarilor de capital social al unora dintre companiile listate, ca si listarii unor noi societati sau transferului de la bursa RASDAQ la BVB (Bursa de Valori Bucuresti)-. Altfel spus, cei care castiga din tranzactiile bursiere sunt investitorii, si mai putin intreprinderile listate. In aceasta conjunctura, pare a fi normala impozitarea cu 16% a acestor castiguri, care, in final, sunt mai facil de obtinut decat dividende de la un srl.
Dar autorii studiului remarca cea mai interesanta cauza care a condus la accentuarea participarii persoanelor fizice rezidente la activitatile bursiere ca investitori, adica nivelul redus al dobanzilor bancare, aspect care a condus la diminuarea interesului pentru economisire prin intermediul bancilor.
Persoanele fizice, principalii jucatori la bursa romaneasca
Cum bancile nu au facut niciun efort pentru marirea dobanzilor, iar jocul la bursa s-a dovedit profitabil, in special din cauza amanarii intrarii in vigoare a noului Cod fiscal, care va impune, dupa toate probabilitatile, un impozit de 16% si pentru acest tip de venituri incepand cu 1 ianuarie 2007, se apreciaza ca anul 2006 va conduce tot la o evolutie ascendenta.
Daca ne referim la activitatile bursiere ale persoanelor fizice rezidente, se observa ca valoarea actiunilor cumparate de catre acestea au crescut de aproape 3,6 ori in anul 2005, fata de anul precedent, in timp ce vanzarile de actiuni au crescut de aproape 3,4 ori. In cazul persoanelor juridice, cumpararile au crescut de doar 3,3 ori, in timp ce vanzarile, de doar 2,72 ori. Valoric, persoanele fizice au cumparat de 2,56 ori mai multe actiuni decat persoanele juridice, in timp ce, in cazul vanzarilor, raportul este aproape 3 la 1 tot in favoarea persoanelor fizice.
Important e faptul ca ponderea capitalizarii bursiere in PIB a crescut de la 1,4% in anul 2000 la circa 20,1% in 2005, ceea ce reprezinta 56.066 milioane de lei noi, iar pentru anul 2006, Comisia Nationala de Prognoza prevede o crestere cu circa 4,8% a acestui indicator.
Indicele lichiditatii bursiere a crescut la 19,5%
In cazul Bursei de Valori Bucuresti, indicele BET – care urmareste evolutia celor mai lichide 10 societati – a crescut cu 50,9% comparativ cu luna decembrie 2004, iar indicele BET-C – care reflecta evolutia tuturor actiunilor cotate, exclusiv pe cele ale SIF – s-a majorat cu 38,2%. Dar cea mai spectaculoasa crestere a avut-o indicele BET-FI – monitorizeaza Societatile de Investitii Financiare -, care a crescut cu 175,2% fata de valoarea din ultima zi de tranzactionare a anului 2004.
In ceea ce priveste bursa RASDAQ, se apreciaza ca si indicatorii acesteia au avut o evolutie pozitiva in anul 2005, dar care este considerata -nesemnificativa comparativ cu BVB-. Totusi, in acest caz, capitalizarea bursiera a crescut cu 2,6%, iar valoarea tranzactiilor s-a majorat cu 82,2%. Totusi, indicii bursieri RASDAQ – C si RAQ I s-au depreciat fata de decembrie 2004, dar RAQ II s-a apreciat cu 55,3%.
Un aspect pozitiv este cresterea ratei lichiditatii bursiere, de la 11,5% in anul 2004 la 19,6% in anul 2005, acest indice fiind calculat ca un raport dintre valoarea totala a tranzactiilor si capitalizarea bursiera. De asemenea, in anul 2005 au crescut si plasamentele investitorilor nerezidenti in actiuni si obligatiuni ale companiilor romanesti, astfel ca sumele vehiculate de catre acestia au crescut de circa 2,7 ori fata de anul 2004 in ceea ce priveste investitiile in actiuni, si de 3,4 ori la vanzarile de actiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















