Investitorul strategic care va fi desemnat castigatorul procesului de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR) va putea prelua fie un pachet de 50% plus una din actiunile institutiei de credit, fie o participatie de 61,8825%, potrivit anuntului de privatizare publicat ieri. Astfel, in varianta vanzarii pachetului mai mare, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) vor renunta in totalitate la participatiile lor, reprezentand fiecare 12,5% plus o actiune din capitalul BCR.
In cealalta varianta, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) isi va vinde participatia sa de 36,8825% minus doua actiuni, iar cele doua institutii financiare internationale vor completa pachetul transferat investitorului strategic cu diferenta pana la 50% plus o actiune.
Termenul de depunere a scrisorilor de intentie la AVAS este 7 iulie, ora 17.00, ora Bucurestiului.
Principalul criteriu de precalificare este ca investitorul strategic sau cel putin unul dintre investitorii care participa intr-un consortiu sa fie o institutie financiar-bancara internationala reputata, cu rating de risc scazut pentru investitii (cel putin -BBB minus- – n.r.) acordat de catre o agentie internationala de rating reputata, se spune in anunt.
In urma analizei scrisorilor de intentie, va fi stabilita o lista restransa. AVAS va primi ofertele angajante pana la 19 septembrie 2005, insotite de documentele aferente. Ofertele vor fi deschise la 20 septembrie.
BCR este cea mai mare banca din Romania in functie de valoarea totala a activelor, detinand, la finele anului trecut, o cota de peste 26% din piata, cu active de 6,4 miliarde de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















