Home Economic-Financiar Economia României a pierdut 70 de milioane de euro din cauza zilei...

Economia României a pierdut 70 de milioane de euro din cauza zilei libere de Rusalii

DISTRIBUIŢI

Ziua liberă de Rusalii aduce pierderi economiei de peste 70 de milioane de euro, susțin analiștii, și asta pentru că angajații nu mai produc aproape deloc. În acest timp, încasările declarate din turism sunt prea mici pentru a compensa gaura din economie. Nici hipermarketurile nu au dus-o prea bine, deși au avut clienți: oamenii au cumpărat doar strictul necesar, iar diferențele față de 1 Mai sau Paște sunt uriașe.
Weekendul prelungit de Rusalii a însemnat pentru mulți doar o zi liberă în plus. Producția este inexistentă, iar consumul este și el nesemnificativ. De exemplu, românii au cumpărat mai puțin de 20 de milioane de litri de bere, la jumătate față de zilele libere de 1 Mai și Paște.
„Noi îi dăm înainte cu zilele libere și apoi așteptăm productivitate… uitați rezultatul: România se prăbușește de la an la an în clasamentul de productivitate”, declară economistul Doru Lionăchescu pentru Digi24. „România a căzut pe clasamentul de competitivitate cu cinci locuri, suntem deja sub Bulgaria”, atrage atenția analistul. „Dacă raportăm Produsul Intern Brut al României la numărul de zile lucrătoare, rezultă că românii produc 530 de milioane de euro pe zi”, precizează Doru Lionăchescu.
Cei care își pun speranțele în turism vor fi dezamăgiți: încasările declarate nu sunt atât de mari încât să acopere pierderile. „O țară ca România, care este într-un proces de divergență cu Uniunea Europeană, are nevoie de a lucra cât mai mult, nu de a huzuri cât mai mult, mai ales în condițiile în care noi nu suntem o țară turistică. La noi, turismul ca pondere în PIB ajunge la sub 1%”, mai arată Doru Lionăchescu.
Estimările arată că, în cele 14 zile libere stabilite prin lege de-a lungul unui an, economia pierde un miliard de euro.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.