Home Economic-Financiar Euroasig, în faliment

Euroasig, în faliment

DISTRIBUIŢI

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis, în 25 noiembrie, ca Fondul de Garantare să preia creanțele de asigurări ale societății Euroasig, aflată în procedură de redresare financiară, deoarece asiguratorul intră în procedură de faliment, după ce măsurile de redresare nu au dat rezultate.
Potrivit legii, Consiliul CSA a decis "stabilirea stării de insolvență a Euroasig și declanșarea procedurii de faliment împotriva acesteia".
Asigurații își vor recupera de la Fondul de Garantare primele de asigurare achitate, aferente contractelor, "proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei lor de valabilitate".
Reprezentanții Euroasig susțin că societatea a avut investitori care au fost dispuși să cumpere societatea, dar sechestrul pe acțiuni a împiedicat orice tranzacție.
Potrivit datelor transmise de Euroasig, la 30 septembrie 2008, erau în evidența companiei 1.977 dosare de daune avizate și nelichidate (din care 1.731 pentru contracte de asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) pentru care avea constituite rezerve de daună în valoare brută de 4.600.023 lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.