Soldul bugetului general consolidat a inregistrat, in prima luna a acestui an, excedent, valoare care, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finante, a ajuns la 2.463,4 din cauza ritmului relativ lent de efectuare a cheltuielilor, dar si a platilor de dobanzi, care au fost mai reduse cu 812,9 miliarde de lei fata de aceeasi perioada a anului trecut. Calculele Finantelor prevad pentru acest an un volum al veniturilor bugetului consolidat de 562.456,5 miliarde de lei, suma care reprezinta 30,1% din produsul intern brut, in timp ce volumul cheltuielilor se va ridica, pana in luna decembrie, la pragul de 611.976,7 miliarde de lei, adica 32,7 miliarde lei din PIB. Pentru luna ianuarie, doua dintre -piesele- de baza pe care se bazeaza atragerea veniturilor la buget, accizele si taxa pe valoarea adaugata, au inregistrat si ele cresteri in comparatie cu prima luna a anului trecut. Astfel, TVA a insumat 9.754,3 miliarde de lei, in timp ce accizele au atins pragul a 2.839,7 miliarde de lei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















