Un raport al companiei americane de consultanță și audit KPMG afirmă că dezvoltarea gazelor de șist în Europa Centrală și de Est este "inevitabilă" în următorul deceniu. Există întotdeauna un pericol în utilizarea cuvântului "inevitabil", este de părere Financial Times într-un articol publicat joi pe blogul beyondbrics.
Este foarte bine că KPMG descrie dezvoltarea gazelor de șist în Europa Centrală și de Est în astfel de termeni, relevă FT. Desigur, aproape toate țările din regiune vor energie accesibilă, dar nu așa văd problema și unii localnici. Contingentul ''Nimby /Not in my back yard, nu în ograda mea/, ajutat de tehnologia modernă este foarte activ în regiune. Iar politicienii iau notă.
Aceasta este e o parte din motivul pentru care noul guvern din România condus de premierul de centru-stânga Victor Ponta a impus un moratoriu privind explorarea și extracția gazelor de șist spre sfârșitul lunii trecute.
FT amintește că au avut loc o serie de proteste vehemente, inclusiv în estul României, care duce mare lipsă de locuri de muncă și unde a fost declanșată o campanie împotriva deciziei fostului guvern de a acorda companiei petroliere americane Chevron licența pentru a explora potențialele depozite de gaze de șist din blocul Bârlad, în apropiere de frontiera cu Republica Moldova.
Chevron a postat pe website-ul său că a câștigat mai multe licențe de explorare pe o suprafață totală de peste 9.000 km pătrați, în regiunea Dobrogea de nord-est și sud-est, în apropierea graniței cu Bulgaria. Solicitat să explice actuala sa poziție în România, compania a răspuns printr-o declarație: ''Chevron se angajează să colaboreze cu guvernul pentru a aborda orice îngrijorări privind dezvoltarea gazelor naturale în România. Dezvoltarea și producția de gaze naturale din formațiuni de șisturi are realizări dovedite de a fi efectuate într-un mod sigur și responsabil față de mediu''.
Deloc surprinzător, nivelurile de confuzie sunt mari, potrivit FT. Nu este clar dacă moratoriul privind explorarea (și extracția/producția) este acum în vigoare și ce anume acoperă el, dacă o face.
Ideea unui moratoriu din rațiuni de mediu nu este o surpriză prea mare – Ponta are o traiectorie prietenoasă cu mediul – deși unii observatori apropiați se întreabă dacă poziția sa nu înseamnă mai mult simple realinieri politice ale noii conduceri, comentează FT.
Un analist român a declarat pentru beyondbrics: "Noul guvern a pus toate contractele în așteptare, probabil deoarece au fost proiecte agreate de președintele Traian Băsescu. Legături mai strânse cu Rusia și companii producătoare de petrol locale înseamnă întârzieri mari la proiectele privind fracturarea hidraulică a gazelor de șist. Multe lucruri vor depinde de abordarea adoptată de Chevron și alte părți interesate. Toate potențialele câmpuri șde gaze de șistț sunt situate în regiuni dominate de actuala coaliție, astfel că receptarea publică va fi, de asemenea, importantă".
Guvernul lui Ponta nu a exclus cu siguranță unele evoluții, spunând că va ridica moratoriul dacă cercetările privind fracturarea hidraulică se dovedesc sigure pentru mediu.
Cele mai recente demersuri românești au venit prea târziu pentru a fi incluse în studiul regional al KPMG. Țara importă în prezent mai puțin de 20% din gazul consumat, deși cererea este în creștere.
Cu toate acestea, Steve Butler, director la KPMG pentru ''Energy&Utilities Advisory Practice'' din Ungaria și co-autor al raportului, spune că astfel de evoluții sunt tipice pentru orice proces modern de exploatare energetică. "Una din constatările noastre cheie este că mediul de reglementare privind gazele de șist este în mare măsură în desfășurare în regiune, în contextul în care mai multe țări (printre care și România), trebuie să stabilească încă modul în care vor reglementa (și impozita) extracția gazelor de șist", a spus Butler.
În plus, faptul că au existat mai multe schimbări de guverne în regiune, în această primăvară, cu preluări ale puterii de către alte partide politice, înseamnă inevitabil că poziția unei țări privind gazele de șist se poate schimba. Acest lucru poate avea un impact asupra unei abordări individuale a investitorilor și asupra nivelului de investiții dintr-o țară.
"În mod clar, recenta schimbare a guvernului din România a dus la această schimbare de politică. Rămâne de văzut cât de mult va dura acest moratoriu și dacă va putea fi schimbat din nou ca rezultat al unui studiu ulterior, sau printr-o altă posibilă schimbare de guvern", a afirmat Butler
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















