Exporturile României de produse agroalimentare în țările intra și extra comunitare au înregistrat o creștere de peste 47,5%, în primele șase luni ale anului 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, totalizând 1,416 miliarde de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
În primele șase luni ale anului 2010, au fost exportate produse agroalimentare de 959,97 de milioane de euro. De asemenea, în perioada menționată, importurile au înregistrat o creștere cu 21,1%, valoarea acestora însumând 2,135 miliarde de euro, față de 1,762 miliarde de euro, la finele lunii iunie 2010. Creșterea exporturilor a contribuit la o reducere a deficitului României în comerțul cu produse agroalimentare, care a scăzut cu 10,47% în primele șase luni din 2011, până la 718,922 milioane de euro. În aceeași perioadă din 2010, deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare a totalizat 803,01 milioane de euro. Potrivit datelor MADR, topul încasărilor la export pe piețele intra și extra comunitare a fost dominat de țigările de foi, trabucuri și țigarete care au adus României peste 222,16 milioane de euro.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















