România a exportat anul trecut în Germania bunuri de 6,68 miliarde de euro, cu 18,03% mai mult față de anul precedent, reprezentând un volum record realizat pe o piață externă, și a importat un volum de 7,43 miliarde euro, a anunțat, ieri, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului (MECMA).
Volumul importului a crescut anul trecut cu 16,12% față de anul precedent.
„Conform datelor statistice ale Oficiului Federal de Statistică din Wiesbaden, la sfârșitul anului 2010, volumul total al schimburilor bilaterale cu Germania a atins 14,119 miliarde euro, față de 12,065 miliarde euro în anul 2009, adică cu 17,02% mai mult decât în anul precedent“, se arată într-un comunicat al MECMA.
Deficitul balanței comerciale a fost de 744,7 milioane de euro, în creștere cu 1,38% față de nivelul din 2009, de 734,5 milioane euro.
Un procent de 60,43% din totalul volumului exportului pe piața germană (4,04 miliarde euro) îl reprezintă categoria mașini, echipamente și componente din sectorul industriei construcțiilor de mașini, al industriei electrotehnice și electronice, precum și categoria autovehicule și componente auto.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















