In Romania se poate falsifica orice: de la retetele compensate si documente de identitate sofisticat -ornate- cu elemente de siguranta si pana la pasta de dinti si nasturi, marfuri care au mare priza pe piata autohtona si ingrasa conturi negre. Toate, intr-o Romanie care, dupa 1990, s-a obisnuit cu rolul de placa turnanta pentru rutele mafiote internationale. Traficul cu autoturisme de lux, unul dintre riscurile externe majore cu care tara noastra s-a confruntat in ultimii ani, fara prea mult succes, este sustinut de falsificarea asigurarilor auto externe si interne. Ultimele rapoarte arata ca, in prezent, falsificarea asigurarilor auto a atins un nivel greu de suportat, fenomenul fiind cel care face si in prezent ca Romania sa fie una dintre rutele preferate ale traficantilor de limuzine spre piete din orientul mijlociu si cel indepartat. Falsurile aduc prejudicii enorme asiguratorilor si asta in conditiile in care din cele patru milioane de posesori de autovehicule, doar jumatate sunt asigurati.
Romanii forteaza granita de vest cu asigurari false
Potrivit subcomisarului Marin Turica, din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Transfrontaliere, in prezent, din 10 cazuri de trecere prin punctele de frontiera cu asigurarile auto falsificate a cetatenilor romani, sase sunt depistate la granita de vest, in timp ce patru sunt descoperite la granita de sud. -Cele mai multe incercari sunt cele de falsificare a vizelor, a asigurarilor de sanatate sau a politelor externe de raspundere civila auto (n.r. – Carte Verde). Pot spune ca, in prezent, cateva dintre cele mai importante societati de asigurare au suportat prejudicii importante din cauza falsurilor. S-au intalnit cazuri multe in tarile UE in care cetatenii romani prezentau Cartea Verde falsa la pachet cu asigurarile de sanatate-, a precizat Turica la seminarul organizat de Imprimeria Nationala privind falsurile in asigurari.
Reprezentantul IGPF sustine ca daca la granita de vest romanii detin -monopolul- cazurilor de falsificare a asigurarilor auto, la cea de sud si sud-est a tarii cele mai mari probleme in aceasta privinta sunt create in special de transportatorii turci, la punctele de trecere a frontierei de la Constanta si Giurgiu. -Cartile Verzi falsificate sunt preferate de turci din cauza pretului, pentru ca o astfel de polita costa in jur de 3.000 de euro. Acestia aplica metoda incrucisarii. Capul de tractor are asigurare originala, in timp ce semiremorca are document fals. Astfel, o polita buna suporta doua transporturi. In viitor, este posibil ca acestia sa incerce si zonele Calafat si Bechet-, a dezvaluit ofiterul IGPF.
Deturnarea asigurarilor – noua metoda de contrabanda cu masini
Traficul international cu autovehicule care sunt redistribuite din tara noastra catre Orient este realizat cu preponderenta prin metodele deturnarii sau a reabilitarii radierii. -Procedura deturnarii este cea mai de succes si asta pentru ca este extrem de simplu de realizat. Practic, se cumpara in leasing masini pe care se achita doar avansurile, dupa care, perfect legal, se scot in afara si sunt vandute, urmand ca autoturismelor sa le fie fabricata toata gama de documente-, a explicat Turica. O alta metoda aplicata de traficanti, in special cei italieni, este aceea a masinilor inchiriate din strainatate si vandute in Romania cu acte false, a precizat ofiterul politiei de frontiera. -Fenomenele infractionale nu vor putea fi combatute decat in momentul in care vom reusi sa unificam atat asigurarile de la intern, cat si pe cele cu valabilitate la extern, astfel incat sa dispunem de aceeasi baza de date, ceea ce ar face controlul autoritatilor mult mai facil-, arata intr-un comunicat presedintele Comisiei de Supraveghere a asigurarilor, Nicolae Crisan, care a precizat ca acest proiect va fi sprijinit prin intermediul unei finantari PHARE. Directorul general al Imprimeriei Nationale, Dan Docan, a aratat ca institutia pe care o conduce are in vedere initierea un proiect de securizare a asigurarilor auto prin introducerea unui sistem de vigneta cu caracter reflectorizant care sa poata facilita observarea ei si pe timpul noptii, lucru care ar putea duce la cresterea numarului de asigurati.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















