Finala Europa League a aruncat în aer tarifele percepute de hotelurile din București cu o zi înaintea meciului, care au ajuns la sume cuprinse între 1.000 de euro și 4.000 de euro pentru noaptea meciului, de 10-20 de ori mai mult față de o zi obișnuită.
Hotelurile din București au urcat prețurile pentru perioada finalei Europa League, unele cu 20-30%, altele cu 200-300%, ajungând la majorări de 10-20 de ori, în funcție de unitatea de cazare și de perioada rezervării. Cele mai moderate majorări de tarife le-au avut în general hotelurile de lanț internațional, acestea fiind și primele ale căror camere s-au epuizat.
În hotelurile din București există aproximativ 22.000 de locuri de cazare, iar Finala Europa League aduce în București aproximativ 25.000 de suporteri spanioli, susținători ai echipelor Atletico Madrid și Athletic Bilbao.
Profitând însă de cererea mare, unele hoteluri din București, în special cele care nu aparțin unui lanț internațional, au cerut pentru camere prețuri halucinante.
Astfel, marți, cu o zi înaintea finalei, tarifele promovate pe booking.com pentru camerele duble rămase disponibile în hotelurile de 4-5 stele din Capitală ajungeau și la 1.000-4.000 de euro.
Miercuri, o parte dintre oferte nu mai figurau pe site. Probabil că unii dintre hotelieri au reuși să vândă camerele, iar alții, dimpotrivă, negăsind clienți au redus prețurile. Chiar și așa, la prânz mai existau încă tarife de 500-1.500 de euro pentru noaptea de 9 mai.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















