Delegatia Comisiei Europene in Romania si Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP) lanseaza o noua licitatie de propuneri de proiecte pentru finantarea unor -servicii de consultanta si instruire, acordate intreprinderilor mici si mijlocii-, bugetul programului totalizand 3,6 milioane de euro. Suma acordata pentru fiecare proiect va fi cuprinsa intre 10.000 si 200.000 de euro, iar fondurile – neranbursabile – pot acoperi maxim 60% din valoarea proiectului.
Solicitantii eligibili pot fi societati comerciale sau organizatii non-profit, care furnizeaza servicii de consultanta pentru IMM, termenul-limita pentru inaintarea cererilor de finantare fiind 8 iulie 2002.
Secretarul de stat in cadrul MDP, Mihai David, declara ca programul se adreseaza firmelor de consultanta, marketing si instruire, care pot oferi astfel de serviicii companiilor situate in patru regiuni de dezvoltare: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Multenia si Nord-Vest. Programul va finanta -facilitarea accesului IMM la informatii de afaceri, accesul la noi piete de desfacere, precum si acordarea de consultanta pentru obtinerea certificarilor de calitate in conformitate cu standardele europene-. Una dintre constrangerile majore cu care se confrunta IMM-urile romanesti consta in -accesul limitat la serviciile de sprijinire a dezvoltarii afacerilor-, a mai precizat oficialul MDP.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















