Home Economic-Financiar Finanțarea bugetară va reuși doar cosmetizarea agriculturii

Finanțarea bugetară va reuși doar cosmetizarea agriculturii

DISTRIBUIŢI

Bugetul alocat agriculturii românești în 2008 va fi de 11,8 miliarde de lei. Guvernul are planuri mari. Dorește absorbția integrală a fondurilor europene destinate sectorului agricol, transformarea țăranului român în fermier european și schimbarea la față a satului românesc. Numai că, de la planul pe hârtie până la fapta din realitate, drumul e lung.

Guvernul consideră că suplimentarea fondurilor destinate sectorului agricol cu 13%, comparativ cu sumele alocate în 2007, va schimba fața satului românesc. Adică, într-un fel, executivul crede că va reuși să cosmetizeze această "fată frumoasă dar bătrână", după cum cataloga recent primul ministru agricultura românească. Premierul Tăriceanu dorește ca banii să nu se mai ducă pe subvenții, ci pe echipamente, pentru ca fermierul român să poată concura cu cel european. Ideea nu e rea, însă una e să fi agricultor sărac în România și alta e să ai același statut în UE. Însă, mai marele miniștrilor mioritici uită că, tot din sârguința celor aflați în subordinea sa, fondurile alocate de Comisia Europeană pentru plățile directe la hectar ar putea fi reduse cu un sfert. Adică aproximativ 110 milioane de euro, bani care vor trebui scoși de la bugetul de stat și dați agricultorilor.
Direcțiile vizate pentru 2008 sunt dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic și piscicol, continuarea programului Fermierul, dezvoltarea durabilă a silviculturii, investiții pentru îmbunătățiri funciare și promovarea exportului. Toate bune și frumoase, doar că, în timp ce guvernul mizează pe o creștere a produsului intern brut pe seama agriculturii, Comisia Europeană și Banca Mondială au altă părere. Mai mult, asociațiile de producători amenință cu proteste. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.