Ministerul Finantelor Publice va restitui contribuabililor, in urma regularizarii impozitului pe venitul global pentru anul trecut, suma de 413,8 miliarde de lei, informeaza un comunicat al ministerului. Cetatenii au depus 2,3 milioane de declaratii de impozit pe venit, pentru care au fost emise 2,2 milioane de decizii de impunere finala. Din totalul deciziilor de impunere, 300.000 stabilesc diferente de impozit care trebuie platite de catre contribuabili, iar 1,9 milioane se refera la sumele pe care statul urmeaza sa le restituie. In total, administratiile financiare trebuie sa perceapa 853,6 miliarde de lei si sa plateasca 1.267,4 miliarde de lei. Potrivit reprezentantilor MFP, emiterea deciziilor de impunere nu a fost finalizata pentru ca unii cetateni au completat gresit declaratiile, iar in cazul altora sunt necesare declaratii rectificative.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















