Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat ieri regulamentul privind autorizarea, organizarea si functionarea Fondului de compensare a investitorilor. Potrivit regulamentului, fondul va compensa in mod egal si nediscriminatoriu investitorii, in limita unui plafon maxim reprezentand echivalentul in lei a 20.000 de euro. Pentru urmatorii sase ani, limita plafonului a fost stabilita in mod gradual, in 2006 fiind prevazuta suma de 4.500 de euro/investitor individual. Fiecare investitor care face parte dintr-un cont comun de investitii poate fi luat in considerare in calculul compensatiei. Contributia initiala a fiecarui intermediar autorizat sa presteze servicii de investitii financiare in numele clientilor, precum si a fiecarei societati de administrare a investitiilor care are in obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investitii, la data intrarii in vigoare a prezentului regulament, reprezinta cel putin echivalentul in lei a 1.000 euro. Contributia initiala a intermediarilor autorizati ulterior intrarii in vigoare a prezentului regulament reprezinta cel putin 1% din capitalul initial minim prevazut de legea pietei de capital corespunzator obiectului de activitate autorizat, dar nu mai putin de echivalentul in lei a 1.000 de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















