Fondurile de pensii au ajuns după primele 6 luni la un total de participanți de 6,2 milioane (conturi individuale), administrează active nete de 12,2 miliarde lei (2,75 miliarde euro), arată calculele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Astfel, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au ajuns la mijlocul anului 2013 la un număr total de 5,9 milioane de participanți, dintre care însă pentru doar 3,6 milioane sunt virate contribuții lunare de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Potrivit APAPR, în luna mai 2013, fondurile de pensii de Pilon II au împlinit 5 ani de funcționare și administrare efectivă a contribuțiilor participanților. "De la lansare și până la finele primului semestru din 2013, fondurile de pensii au primit în administrare contribuții brute totale în valoare de 9,68 miliarde lei, ajungând, în urma activității investiționale, la active nete de 11,53 miliarde lei. Diferența în valoare de 1,85 miliarde lei reprezintă câștigul investițional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la acest sistem. La mijlocul acestui an, rata de creștere a activelor fondurilor de pensii de Pilon II este de 45,6% (față de mijlocul anului 2012)", se arată în comunicatul de presă al APAPR. Din punct de vedere al performanțelor investiționale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat în ultimii 5 ani un randament mediu anual de 11,4%. În prezent, cota de contribuție virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanților, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) și urmând să ajungă la 6%, cu o creștere de jumătate de procent anual, până în 2016. Fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au depășit la mijlocul anului 2013 nivelul de 300.000 de participanți, dintre care mai puțin de jumătate își plătesc lunar contribuțiile.
(D.M.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















