Proiectul rachetelor antigrindina, elaborat de specialistii societatii Electromecanica Ploiesti, a devenit cunoscut mai ales din cauza scandalurilor provocate de finantarea lui. Guvernul a acordat, anul trecut, 40 miliarde de lei Ministerului Agriculturii special pentru fabricarea rachetelor, insa banii nu au ajuns la destinatari, din cauza unei hartii ratacite pe culoarele Palatului Victoria. Desi studiile se apropie de finalizare, fabricarea in serie a rachetelor intarzie, din cauza lipsei fondurilor necesare celulelor de lansare a prototipurilor.
Atunci cand autoritatile locale au propus constituirea unui parc industrial in cadrul fostei unitati apartinand Ministerului Apararii Nationale si apoi Ministerului Industriilor, au avut in vedere si protejarea nucleului de baza, care sa constituie centrul-pilot de fabricare a acestor rachete. Aproape 450 de oameni urmau sa fie platiti dintr-un fond de 40 miliarde de lei, creat special la Ministerul Agriculturii, principalul beneficiar al proiectului. Din pacate, transferul banilor in conturile unitatii economice respective nu a fost efectuat nici de la inceputul acestui an, fondurile disparand fara urma. -Cred ca banii s-au pierdut pe culoarele Palatului Victoria, pentru ca nu-mi explic de ce o hotarare de Guvern nu este respectata. Stiu ca la sfarsitul anului trecut Ministerul Agriculturii a primit 40 miliarde de lei special pentru noi. Am fost la Bucuresti de nenumarate ori si cei de la minister imi spun mereu ca hartia cu pricina nu le-a parvenit. In acest timp, oamenii nostri fac munca patriotica-, ne-a declarat Adrian Nania, lider sindical.
Realizarea acestui proiect-pilot este de o importanta capitala pentru agricultura. Numai in ultimii ani caderile de grindina au afectat zeci de hectare de culturi agricole, pagubele fiind estimate la cateva miliarde de lei. Pana acum s-au aratat interesate de serviciile uzinei mai multe societati cu capital privat din agricultura, dar toate aceste oferte nu pot fi onorate din cauza birocratiei. Statul roman este pe punctul de a pierde o afacere de milioane de dolari, livrarea unui sistem antigrindina fiind evaluata la 300.000 de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















