-Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici se afla in litigiu cu Guvernul Romaniei, dat fiind ca nu s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste cresterile salariale pentru personalul contractual-, a declarat, ieri, presedintele Uniunii, Vasile Marica (foto). Cresterea de 12% acordata de guvern, in loc de 30% cat au cerut sindicalistii, a fost respinsa de functionari, considerand ca acest procent nu acopera decat inflatia, procent care ii -condamna- in continuare la saracie. Personalul contractual care cuprinde ingineri, secretare, conducatori auto, electricieni etc. reprezinta intre 5-10% din functionarii publici, aproximativ 10.000 de salariati, care nu au mai beneficiat de cresteri salariale de aproape doi ani de zile.
O noua runda de negocieri intre reprezentantii functionarilor publici si guvern urmeaza sa aiba loc in cursul zilei de astazi. In cazul in care si de aceasta data discutiile nu vor duce la nici un rezultat, Marica a declarat ca va demara actiuni greviste in data de 24-26 noiembrie a.c., fapt ce ar putea duce la boicotarea alegerilor. Actiunile de protest vor incepe cu o greva de avertisment, urmand ca a doua zi sa se declanseze greva generala.
Intreaga administratie ar putea fi paralizata
O greva generala a functionarilor publici ar insemna paralizarea intregului sistem angrenat in organizarea si desfasurarea alegerilor: primariile nu vor participa la intocmirea listelor, iar prefecturile, la desemnarea sectiilor de votare. In cazul in care guvernul isi va permite, acum pe ultima suta de metri, sa nu acorde aceste cresteri salariale, si de buna seama ca nu o va face, greva va afecta si personalul vamal. Stoparea activitatii in vama va determina cresterea numarului de masini care asteapta la diferite puncte de trecere a granitei. Printre nemultumirile functionarilor publici, si de care executivul se pare ca nu a tinut cont, se numara si protectia celor care desfasoara activitati de control si alocarea de fonduri pentru pregatirea profesionala.
Lucratorii din penitenciare s-au afiliat la Uniune
Uniunea Functionarilor Publici a devenit mai bogata cu 6.000 de membri, prin afilierea Sindicatului National al Lucratorilor din Administratia Nationala a Penitenciarelor. Presedintele acestei organizatiei, inspectorul-sef principal, George Vasilescu, va fi numit in Consiliul National din data de 3-4 decembrie, vicepresedinte al Uniunii. Avand in vedere ca personalul cu regim special, asa cum este cazul lucratorilor din penitenciare, nu poate demara actiuni greviste, toate nemultumirile si doleantelor lor vor fi sustinute de reprezentantii Uniunii.
Painea detinutilor se ia pe datorie
Considerat, in mod paradoxal, unul din cele mai sigure sisteme de detentie din Europa, penitenciarele din Romania se confrunta cu o subfinantare severa. In prezent, datoriile pentru utilitati si servicii se ridica la circa 200 miliarde de lei. Vasilescu a declarat ca lipsurile ar putea sa duca la efecte imprevizibile din partea detinutilor, efecte a caror responsabilitate ar trebui sa fie asumata de cei care subfinanteaza acest sistem. Astfel, painea detinutilor este asigurata pe datorie, in acest caz functionand foarte bine principiul relatiilor de amicitie existente intre conducerea inchisorii si furnizori. In cazul in care nici aceste -relatii- nu mai dau rezultate, se apeleaza la furnizori din alte localitati, care nu sunt la curent cu imposibilitatea achitarii produselor achizitionate. In plus, penitenciarele nu au primit nici pana in prezent banii pe 2003 si 2004, necesari pentru echipamente, bani care nu sunt cuprinsi nici in bugetul pe 2005.
Si politistii vor sa-si faca sindicat
Si bugetul pe 2005 este neindestulator, din moment ce doar 41,9% din cheltuielile materiale sunt asigurate. Vasilescu spune ca penitenciarele ar avea nevoie de aproximativ 6.900 miliarde de lei, si nu de 4.500 miliarde cat au fost aprobate. Suma acordata pentru investitii se ridica la 291 miliarde de lei, bani care vor fi folositi pentru construirea a inca patru inchisori. In prezent, in Romania sunt 45 de penitenciare, in care lucreaza 11.500 de angajati. Norma europeana spune ca un lucrator in penitenciar trebuie sa aiba sub supraveghere 7,1 detinuti. La noi insa, procentul este departe de a fi realitate, din moment ce numarul detinutilor se ridica la aproape 40.000. Salariul gardianului din penitenciar se ridica la 7-8 milioane de lei, fara sporuri.
Singura organizatie cu statut special si care, in opinia lui Marica, are dreptul sa aiba un sindicat care sa le reprezinte interesele sunt politistii. El a declarat ca va cere anularea prevederilor legislative care le interzice organizarea unei structuri sindicale, scopul urmarit fiind democratizarea acestei ramuri.
-Secretara lui Blanculescu are un salariu de 60 milioane de lei-
Vasile Marica l-a actionat in instanta pe ministrul autoritatii nationale de control, Ionel Blanculescu, pentru calomnie. In procesul care va avea loc pe data de 25 noiembrie a.c., Marica ii cere lui Blanculescu sa prezinte toate probele pentru calomniile aduse acestuia in luna august a acestui an, in orasul natal, Focsani. Potrivit acuzelor aduse de ministrul ANC, Marica nu este decat -un hot, un ins care prolifereaza mafia cu masini si care a cerut functii de conducere pentru a-si impune oameni in vama.- Presedintele Uniunii a declarat ca este dispus sa incheie acest conflict, numai daca Blanculescu isi va cere scuze in mod public. In caz contrar, va cere daune morale si judecarea lui din punct de vedere penal. Pe de altta parte, Marica a atras atentia ca banii recuperati de Garda Financiara ajung in buzunarele unor privilegiati, cum este secretara lui Blanculescu, -aceasta avaand un salariu de 60 milioane de lei lunar-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















