Home Economic-Financiar Garantarea totală a depozitelor ar împiedica emigrarea fondurilor

Garantarea totală a depozitelor ar împiedica emigrarea fondurilor

DISTRIBUIŢI

Garantarea integrală a depozitelor ar putea să prevină plecarea unor fonduri importante din depozitele bancare, la fel cum țări care au luat această măsură au atras resurse din statele limitrofe, a declarat, ieri, vicepreședintele Academiei Oamenilor de Știință din România, Nicolae Dănilă.
"Sunt țări care au lansat proiecte de garantare în totalitate și foarte multe resurse s-au mișcat deja din statele limitrofe. (…) Din totalul depozitelor populației, cam 0,8% dețin mai mult de 40% din valoarea depozitelor. Trebuie să le dăm atenție, altfel vor zbura", a spus fostul președinte al BCR.
Guvernul a aprobat în octombrie o ordonanță de urgență prin care plafonul de garantare a depozitelor constituite de populație la bănci a fost majorat de la 20.000 euro la 50.000 euro începând din 15 octombrie, pentru minimum un an. Dănilă a arătat că, în situația de criză actuală, resursa locală este foarte importantă și băncile se concentrează tot mai mult pe atragerea economiilor interne, chiar dacă acestea sunt limitate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.