Cei 800 de salariati ai Hidroelectrica SA Neamt protesteaza, incepand de luni seara, prin pichetarea sediilor societatii, dupa orele de program, fiind nemultumiti ca le-au fost diminuate drepturile salariale si in semn de solidaritate cu angajatii hidrocentralei Portile de Fier, care se afla in greva inca de luni dimineata. Angajatii Hidroelectrica sustin ca, incepand cu luna august, castigurile lor salariale au fost drastic diminuate, iar unii angajati au adus bani de acasa pentru a putea semna statul de plata.
Protestatarii solicita -stoparea- retinerilor din salariu facute in baza unor hotarari ale Consiliului de Administratie al societatii, restituirea -de indata- a sumelor retinute in luna august si acordarea celorlalte drepturi neplatite in cursul lunilor august si septembrie. Potrivit angajatilor, in contractul colectiv de munca incheiat pentru acest an se prevedea o crestere salariala de 40%, justificata de performantele obtinute de societate in cursul anului precedent. Salariile au fost platite cu majorari pana in luna iulie, cand Ministerul Finantelor a avizat o crestere salariala de 20%, iar in aceste conditii, Consiliul de Administratie al societatii a decis reducerea salariilor si recuperarea, pana la sfarsitul acestui an, a sumelor acordate suplimentar.
Liderul de sindicat, Viorel Grigore, a declarat ca protestul a pornit ca urmare a grevei declansate luni dimineata de angajatii de la Portile de Fier I si II, dar si in urma neacordarii unor drepturi salariale care le revin muncitorilor. Directorul tehnic al societatii, Corneliu Melinte, a incercat sa-i convinga pe angajati sa sisteze actiunea protestatara, sustinand ca situatia privind achitarea drepturilor salariale va fi rezolvata. Salariatii nu au oprit productia, pichetele fiind organizate dupa orele de program.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















