Grup Feroviar Român și Transferoviar Grup, două din cele mai mari companii românești din domeniul transportului feroviar, sunt interesate de privatizarea CFR Marfă, a anunțat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
?óÔé¼?¿'Din câte știu eu, cele două companii și-au manifestat interesul pentru privatizarea CFR Marfă, au avut astfel de discuții cu consultantul în procesul de privatizare. La CFR Marfă am pus manageri performanți și vreau să arăt că, sub mandatul lui Relu Fenechiu, CFR Marfă își reduce pierderile. În mai puțin de jumătate de lună am reușit să câștigăm două contracte în detrimentul unor firme private după ce timp de doi ani compania nu a mai câștigat un contract', a spus ministrul Transporturilor,la un post tv.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Ministrul a precizat că are încredere în noul manager al companiei CFR Marfă, Alexandru Drăghici, și în noul președinte al Consiliului de Administrație de la CFR Călători, Alexandra Gătej, chiar dacă aceasta a fost consilier al președintelui Traian Băsescu. El a explicat că acești manageri nu trebuie să asculte de ministru, ci să fie profesioniști. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Cred că doamna Gătej ar fi putut avea un handicap și nu o influență dacă ne gândim la scurta perioadă în care a avut o colaborare cu președintele Băsescu. Eu nu am apreciat-o pe doamna Gătej nu după această acțiune apropiată de politic a dumneaei, ci doar după ceea ce scrie la CV-ul dânsei și la ce a făcut în compania unde a fost director și în care a coordonat diviziile din opt state', a explicat Relu Fenechiu. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Valoarea de piață a CFR Marfă va fi stabilită în cadrul procesului de evaluare care se va finaliza la sfârșitul lunii martie. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă 'CFR Marfă' – S.A. este o societate comercială la care Statul român deține 100 % din capitalul social, care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și este, la ora actuală, cel mai mare operator de transport feroviar de marfă din România. CFR Marfă este o societate aflată pe lista întreprinderilor publice monitorizate în cadrul acordului cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















