Prima acordata de stat pentru economiile facute de populatie in sistem colectiv pentru domeniul locativ a fost redusa la jumatate, prin modificarea de catre guvern a Legii 541/2002. Astfel, prima de la stat va fi de 15% din suma economisita de client intr-un an. -De asemenea, prima nu va putea depasi echivalentul in lei a 100 de euro, calculat la rata de schimb leu-euro, comunicata de Banca Nationala a Romaniei-, precizeaza executivul. Trebuie amintit faptul ca, anterior, legea prevedea ca prima acordata de stat sa fie de 30% din suma economisita intr-un an, iar cuantumul sau nu putea depasi un salariu lunar mediu brut pe economie, comunicat la sfarsitul anului de Statistica (in prezent, circa 200 de euro).
Injumatatirea primei pe care statul o acorda in aceste situatii este justificata de catre executiv prin faptul ca si aceasta reprezinta o cerinta a Uniunii Europene. -Guvernul a aliniat astfel prevederile legislatiei romanesti in domeniu cu cele similare din tarile europene, in care functioneaza economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ-, mentioneaza executivul. Prin modificarea legii amintite mai sus a fost abrogat si un articol, potrivit caruia primele acordate de stat si dobanzile bonificate la depozitele clientilor nu erau incluse la calculul impozitului pe venit.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















