Home Economic-Financiar Guvernul discuta in aceasta saptamana privatizarea Tractorul

Guvernul discuta in aceasta saptamana privatizarea Tractorul

DISTRIBUIŢI


Executivul va discuta in cadrul sedintei din aceasta saptamana contractul de privatizare a societatii Tractorul. Potrivit unui comunicat oficial al APAPS, negocierile cu investitorul italian Landini Spa pentru producatorul brasovean de tractoare au ajuns intr-un stadiu foarte avansat. Analiza pe care o va efectua Cabinetul Nastase vine dupa ce Comisia de privatizare din cadrul Ministerului Privatizarii a avut la inceputul acestei saptamani o ultima runda de negocieri cu reprezentantii companiei italiene. In luna iulie, APAPS a fost mandatata sa vanda prin negociere directa pachetul de actiuni detinut de stat la Tractorul Brasov catre compania Landini Spa, institutia condusa de Ovidiu Musetescu negociind in acelasi timp si cu Crosslander din SUA pentru privatizarea Aro Campulung. Capitalul social al celor doua societati scoase la privatizare atinge valoarea de aproximativ 4.000 miliarde de lei. Potrivit APAPS, Landini a prezentat institutiei un program de investitii cu o valoare de 40 milioane de dolari pentru modernizarea uzinei brasovene, compania italiana fiind una dintre diviziile grupului industrial Argo, si are subsidiare in Franta, Germania, Africa de Sud, Canada si SUA. Tractorul va beneficia, in vederea privatizarii, de o serie de facilitati, printre care scutirea de la plata obligatiilor bugetare si de la rambursarea unor credite garantate de stat, potrivit unei hotarari de guvern adoptata recent.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.