Guvernul nu va aloca în acest an de la bugetul de stat niciun ban pentru lucrările de consolidare a blocurilor, deși experții au atenționat de multe ori că în România există riscul unui cutremur de grad ridicat în perioada apropiată, finanțarea urmând să fie reluată anul viitor, la un nivel modest.
După ce în ultimii doi ani au fost alocate de la bugetul de stat pentru unitățile administrativ-teritoriale fonduri totale de 5,8 milioane lei, respectiv 6,4 milioane lei, estimarea pentru acest an al finanțării acțiunilor privind reducerea riscului seismic al locuințelor este de zero lei, relevă un document guvernamental.
Conform aceleiași surse, finanțarea va fi reluată anul viitor, dar în limita sumei de 2,3 milioane lei, majorată din 2014 la 5 milioane lei.
Potrivit datelor oficiale, numai în Capitală sunt 112 clădiri înscrise în clasa I de risc seismic, care prezintă pericol public, construite între 1900 și 1950, corespunzând construcțiilor cu risc ridicat de prăbușire la cutremure, și alte 260 imobile, dintre care aproape 60 construite în intervalul 1824-1898.
Dintre acestea, doar 26 imobile cu risc seismic au fost consolidate.
Experții în domeniu au atenționat de mai multe ori public că în România pot fi înregistrate, în perioada următoare, cutremure de până în 7 grade pe scara Richter.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















