Home Economic-Financiar Guvernul promite un software minune

Guvernul promite un software minune

DISTRIBUIŢI

 

Un software achiziționat cu sprijinul Băncii Mondiale în 2008 a fost extins pentru a permite urmărirea în timp real a oricărui transport de lemn, de la plecarea din pădure și până când este exportat sau ajunge produs finit, a anunțat ministrul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană.

 

Subiectul a fost discutat în ședința de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta spunând că, „după lupte seculare”, se poate pune în practică această idee.

 

„După lupte seculare – sper să fie de data asta sigur, mi-ați dat o notă că implementăm soft-ul, am aici nota și sună așa de bine, vreau doar să-mi confirmați – cum e cu soft-ul ăla prin care putem urmări toate mașinile care transportă lemn?”, a întrebat-o Ponta pe Doina Pană.

 

„Este o veste foarte bună pentru pădurile românești și o veste foarte proastă pentru cei care s-au ocupat cu tăierile ilegale, în sensul că un soft existent din 2008, prin Banca Mondială, care urmărea trasabilitatea lemnului din pădure până la destinatarul final, însă până în 15 a lunii viitoare, l-am extins și permite urmărirea în timp real a drumului lemnului, începând din momentul în care pleacă camionul din pădure și până când iese din țară sau este în stadiu de mobilă”, a explicat ministrul.

 

Ponta a remarcat că software-ul a fost achiziționat în 2008 și s-au pierdut astfel șase ani pentru că abia acum este funcțional, însă Pană a explicat că este vorba de o extindere, de fapt, a unui program utilizat deja, dar care permite acum urmărirea transporturilor de lemn.

 

„Soft-ul este utilizat, dar nu în acest sens și, cu o extindere minimă, permite această urmărire în timp real a trasabilității lemnului”, a precizat Pană.

 

Ministrul a apreciat că extinderea programului va conduce la „eradicarea drastică” a tăierilor ilegale din păduri, iar ministrul Mediului, Attila Korodi, a susținut și el că, astfel, infracționalitatea va scădea.

 

 

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.