Home Economic-Financiar Guvernul urgenteaza lucrarile la autostrada Bucuresti – Constanta

Guvernul urgenteaza lucrarile la autostrada Bucuresti – Constanta

DISTRIBUIŢI

La vara, vom ajunge mai repede la mare. Asta pentru ca alte doua tronsoane din autostrada Bucuresti – Constanta vor fi deschise traficului incepand cu luna iulie.


Se pare ca si membrii guvernului au intampinat dificultati pe drumul lor spre litoral, caci, in sfarsit, dau semne ca sunt preocupati de autostrada Bucuresti – Constanta. Ei au aprobat, in sedinta de miercuri, alocarea sumei de 170.022.000 de lei noi pentru accelerarea lucrarilor la tronsoanele 4 si 5, Drajna – Fetesti, respectiv Fetesti – Cernavoda.

-Devansarea lucrarilor va permite deschiderea celor doua portiuni de autostrada la 1 iulie 2006, cu circulatie pe ambele cai-, a anuntat purtatorul de cuvant al executivului, Oana Marinescu. De asemenea, suma alocata permite finalizarea lucrarilor la nodul rutier de la Cernavoda si la statia de taxare in luna septembrie, precum si punerea in folosinta a spatiilor de parcare, a centrului de intretinere si a spatiilor tehnice pana la finele anului viitor.

In ceea ce priveste celelalte proiecte importante de infrastructura, ministrul transporturilor i-a informat pe membrii guvernului ca modernizarea unei portiuni de 35 kilometri din autostrada Bucuresti – Pitesti se va finaliza pana in decembrie.

De asemenea, in luna iunie 2006 se estimeaza ca vor fi incheiate lucrarile de largire la sase benzi a pasajului Otopeni si a soselei dintre pasaj si Aeroportul -Henri Coanda-.

Lucrarile la drumul national 6, intre Timisoara si Lugoj, vor fi finalizate in septembrie 2006. Tot pe DN 6, intre Craiova si Drobeta Turnu-Severin vor fi modernizate, pana in noiembrie, doua portiuni de drum. Variantele care ocolesc orasele Timisoara si Craiova sunt estimate sa fie deschise traficului in lunile noiembrie, respectiv decembrie.

Pentru exercitiul bugetar al acestui an, suma inclusa in bugetul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului este de 136.445.000 lei noi, urmand ca, in urmatorii trei ani, suma defalcata sa fie de 32.287.000, 954.000, respectiv 336.000 lei noi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.